Incredibil, dar adevărat – jucătorul cel mai iubit din tenisul masculine, Ilie Năstase, cunoscut pentru discuțiile sale contradictorii sale cu arbitrii, dar și din pricina glumelor ce le făcea la fileu, cu adversarii sau copiii de mingii. Românu a devenit persona non-grata și pentru All England Club, locul unde se desfășoară cel de-al treilea Turneu de Grand Slam al anului, din pricina comportamentului său grosolan și abject, față de echipa de Fed Cup a Marii Britanii, cât și față de un arbitru al întâlnirii dintre România și oaspetele noastre de pe Tamisa, eveniment desfășurat la Mamaia, în 22 aprilie. Ilie Năstase se număra printre invitații de onoare ai turneului londonez, pentru că se număra printre câștigătorii trofeului, în proba de dublu, dar și pentru că a jucat de două ori finala la simplu.
Această onoare a dispărut, ba chiar situația a devenit umilitoare pentru Domnul Nasty – poza lui a fost împărțită fiecărui steward, care păzește intrările în incinta Complexului All England Club, cu recomandarea că persoana din fotografie nu are voie să intre la meciuri, nici cu invitație, nici cu bilet.
Cu câteva săptămâni în urmă, Ilie Năstase s-a numărat printre invitații Turneului de la Madrid, ce aparține prietenului său Ion Țiriac, ba chiar a făcut parte din Comitetul de premiere, fapt care a iritat conducerea Federației Internaționale de Tenis, ce a dictat suspendarea lui Năstase. Țiriac a intervenit în sprijinul lui Năstase, declarând că va retrage trofeul de la Madrid (să nu se înțeleagă că desființează Turneul). Acum, organizatorii de la Wimbledon sunt și mai drastici și nu-l lasă pe Năstase să intre în arena, nici măcar cu bilet – va reacționa Țiriac și de data aceasta?
Numele lui Ilie Năstase este ca un brand de țară, o personalitate foarte cunoscută în lume, credem că a doua, după Nadia Comăneci – nu ne interesează viața lui personal, cât de tumultoasă a fost și este, câte neveste a avut sau prin ce țări a lăsat câte-un copil sau doi, însă în momentul câd reprezintă țara, așa cum a fost la Fed Cup, în calitatea sa de căpitan nejucător, aveam pretenția să se poarte onorabil, să-și respecte adversarii, arbitrii și oficialii competiției, orcum s-ar numi aceștia. Năstase a uitat, la Mamaia, că are un echipament cu tricolorul pe el, ce trebuie onorat. Măcar din respect pentru aceste culori, ar fi trebuit să se abțină de la comentarii vulgare și gesture obscene, la adresa oaspetelor și arbitrului, ba chiar și educația îl obliga să stea în banca lui, mai ales că fostul tenismen a colindat întreaga lume și a stat la masa cu persoane deosebite, cu adevărate doamne și domni, de la care ar fi trebuit să învețe câte ceva. Faptul că n-are carte prea multă, nu-i scuză comportamentul, ajungând, spre rușinea lui, să fie interzis în cele mai mari arene de tenis ale lumii, acolo unde, cu zeci de ani în urmă, smulgea ropote de aplauze. (Ionel Pană)

