Cu exact un an în urmă, se stingea din viață senatorul Attila Vereștoy, un politician roman, de etnie maghiară, născut la Odorhei, în anul 1954. Sunt multe povești țesute în jurul vieții domniei sale, dar nu asta ne-am propus să facem în acest material – senatorul a creat o echipă de handbal masculin, care a urcat pas cu pas, vreme de 13 ani, ajungând să fie una din cele mai redutabile grupări din campionatul românesc. De altfel, echipa din Odorhei își bătuse aproape toți adversarii, în turul ediției 2017/2018, fiind o candidată serioasă la câștigarea titlului national.

Din păcate, chiar pe 24 ianuarie 2018, principalul finanțator al grupării, senatorul Attila Vereștoy, avea să treacă în neființă, fapt care a dus și la moartea valoroasei echipe harghitene. Se spune că autoritățile de la acea vreme ar fi încercat să mențină echipa în viață, dar n-au reușit, ba chiar gurile rele spun că eforturile lor au fost doar la nivel declarativ, nicidecum cu aplicație concretă…

La un an de la moartea senatorului, un jurnalist maghiar de sport, Gal Elod, s-a gândit să reînvie amintirea regretatului Vereștoy, întrebându-i pe câțiva foști handbaliști ai echipei din Odorhei despre cum era finanțatorul, cu ce i-a surprins și cum a reușit să țină trează o echipă, vreme de 13 ani. Și au răspun acestui test mai mulți sportivi, însă eu am ales trei dintre cei mai reprezentativi: Goran Kozmanozki, Macedonia, Vladimer Rusia, din Georgia, și Andrei Mihalcea, din România. Iată ce au răspuns cei trei:

Andrei Mihalcea

Am fost de la început și până la sfârșit în această echipă, eram considerat un al doilea stâlp de rezistență, după Huba Talas. Domnul senator Vereștoy avea o mare virtute – ne convingea pe noi, cei din echipă, că suntem capabili să batem pe oricine, vorbea din suflet. Știa foarte bine limba engleză și nu era nicio problem să se înțeleagă și cu jucătorii străini. Mergea cu noi în cantonamente și mereu ne întreba dacă avem nevoie de ceva, nu vroia să ne lipsească nimic. Cu șase luni înainte de decesul domniei sale, am fost la dânsul în birou și am semnat prelungirea contractului – n-am știut că va fi pentru ultima oară când îl văd în viață. Am vrut să merg la spital, la Viena, să-l văd, să-i vorbesc, dar fiul lui ne-a oprit, spunând că este într-o stare foarte proastă și nu poate primi vizitatori. A trecut un an de la moartea lui și nici acum nu-mi vine să cred că nu mai este. Am stat 13 ani alături de domnia sa, iar pe acest om nu-l poți uita așa ușor…

Vladimer Rusia

A fost un om bun, nu a spus niciodată un cuvânt rău despre noi, chiar dacă jucam prost. Venea în vestiar, iar noi ne așteptam să ne certe, dar el ne motiva tot mereu, spunând că în sport este ca în viață, nu tot mereu ești deasupra – ne îndemna să ne ridicăm și să mergem mai departe. În sezonul 2013-2014 m-am transferat la echipa din Bacău și n-a zis nu. După un sezon m-am întors în biroul lui și mi-a zâmbit, întrebându-mă dacă vreau să vin acasă. Da, mă-ntorceam acasă, unde am mai stat două sezoane. Senatorul a scris istorie în handbalul din Odorhei…

Goran Kozmanozski

Ajumsesem căpitan de echipă și vorbeam des cu el – venea mereu la antrenamentele noastre. Era și normal, el construise acest club și avea grijă ca munca lui să nu se piardă, mai ales că pusese și mult suflet în această construcție. Ne întreba mereu dacă avem nevoie de ceva, ne asigura toate condițiile ca să facem mare performanță. Când câștigam, era cel mai fericit, iar când pierdeam era primul care ne consola și ne spunea să ridicăm capul și să mergem mai departe. Îmi aduc aminte că în 2015, când am câștigat Challenge Cup, a venit la mine și mi-a mulțumit pentru tot ce am făcut pentru club, spunând că l-am făcut cel mai fericit om din lume! Din păcate, odată cu moartea sa, a murit și echipa, iar pentru mine, personal, a urmat o perioadă de declin și psihic. A fost un om minunat și este o pierdere uriașă că acest om nu mai este printre noi!

A consemnat
Ionel Pană