Interviu de colecție. Edy Grosu, singurul român ajuns în lumea mare a ciclismului

Dum, 08 noiembrie 2015

Participarea unui român în Turul Italiei a trecut, după parerea mea, neobservată în media românească. Ciclismul era la modă și în luna mai, așa cum se întâmplă, de altfel, în ultimii doi ani, din cauza scandalurilor dintre Federația legal constituită și cea a detractorilor și a celor cărora le place să nu respecte legile Statului. Nu avea nimeni timp de Edy Grosu, ciclistul despre care vom vorbi în două episoade, un sportiv care s-a ridicat încet, dar sigur, până în lumea adevărată a rutierilor. Cititorii site-ului Ilfov Sport i-au cunoscut aventurile lui Edy din Turul Heinan, China, acolo unde mai mereu a fost printre animatorii multor etape. Ne-am bucurat împreună, dar am și tresărit emoționați, când românul a fost doborât pe asfalt, în urma unei busculade majore. Edy s-a întors acasă, iar interviul cu el se înscrie în categoria declarațiilor de colecție și veți afla și de ce…

Rep. Edy, ai ajuns cu bine, la finalul lui 2015, cum a fost, ce-ai adunat, ce nu s-a împlinit?

Edy Grosu. Dacă vreți o statistică, vă spun că am adunat 93 de zile de stat în șea, dar până de sărbători vor mai fi câteva. Din păcate, anul nu a-nceput prea bine pentru mine – am fost în Argentina, la Turul San Luis, unde am și căzut și m-am întors cu doi viruși ciudati. La început am crezut că este o răceală, am avut febră 10 zile, după care mi-a scăzut. Am plecat în Belgia, dar nu am terminat nicio cursă, eram slăbit și nu-mi era bine deloc. Am făcut alte analize în Italia și mi-au descoperit doi viruși, cu care medicii de acolo se mai întâniseră și știau că sunt din Argentina. Culmea, n-am primit niciun tratament, dar mi s-a recomandat repaus total, cam două luni

Rep. Și ai stat două luni, nici măcar n-ai atins bicicleta?

Edy Grosu. N-aveam cum să stau atât, îmi place prea mult să pedalez, dar am făcut numai plimbări ușoare, fără să forțez. Cu două săptămâni înainte de Turul Italiei nu se știa echipa care va merge acolo, probabil că eu nu intram în calcule, din cauza celor doi viruși. Aici, la NIPPO Vini-Fantini, totul este transparent și valoarea de moment primează. Am ajuns în Turul Turciei, o competiție ca un fel de selecție pentru Il Giro, unde am mers bine, iar într-o etapă am venit pe locul nouă. Poziția asta m-a trimis în Turul Italiei, o competiție mare, și la propriu, și la figurat, unde îți dai coate cu cei mai valoroși rutieri din lume, unde ai posibilitatea să le urmărești gesturile și să înveți să fii profesionist cu adevărat

Rep. Te-ai temut vreo clipă, ai avut emoții?

Edy Grosu. Nu cred că m-am temut, dar a fost stresant, recunosc – eu am pedalat numai în tururi de maxim 12 etape, iar aici, în Il Giro, aveam să stau în șea 21 de zile. M-am chinuit la început, până am luat pulsul caravanei, până mi-am reglat viteza și mi-am găsit locul. Până la urmă, am prin și fruntea plutonului – un loc 12, în etapa a 10-a, cu un traseu lung de 200 de kilometri și o medie orară de 45,068km; apoi un loc 5 în ziua a 13-a, pe distanța de 147 de kilometri și cu o medie de 48,162km la oră; iar în ultima etapă, a 21-a, am venit pe locul 14, după 185 de kilometri parcurși, cu o medie orară de 42,921km. Au mai fost și alte clasări, dar astea sunt cele mai bune. Oricum, echipa a fost surprinsă de rezultatele mele, nimeni nu se aștepta să merg atât de bine, mai ales că nu mă antrenasem așa de mult, din cauza acelor viruși

Rep. Au mai fost astfel de zile împlinite, în acest sezon?

Edy Grosu. O mare dorință a rămas neîmplinită, dar am fost aproape – mi-am dorit să câștig o etapă în Turul Sibiului, nimic nu e mai frumos, decât să fii aplaudat în țara ta. Am avut, din păcate, doar două locuri doi și un loc trei, ba chiar am purtat și tricoul galben, pentru o zi. Pe lista reușitelor se regăsește și Turul Heinan, unde imi doresc să revin – sigur, și pentru premiile mari, dar și pentru frumusețea acelei insule chinezești

Rep. Edy, ai împlinit un an, de când ești la NIPPO Vini-Fantini, simți că ai făcut progrese, visezi să te plimbi, cândva, pe marele Bulevard Champs Elysees?

Edy Grosu. Eeee, ce spuneți dumneavoastră! Orice rutier visează la gloria și strălucirea din Turul Franței. Vă spun ce se întâmplă, tehnic – noi am participat în Turul Italiei pentru că am fost invitați, putem cere invitație chiar și pentru Turul Franței, dar nu o vom face, deocamdată. Staff-ul echipei noastre caută sponsori, iar în 2017 este preconizat să cerem Uniunii Cicliste Internaționale (UCI)statutul de grupare World Tour, cea mai înaltă clasificare a unei echipe, care se va putea înscrie, fără invitație, la cele trei mari tururi ale lumii – cel al Franței, Italiei și Spaniei. Sunt patru categorii de curse, acum: de 2.2, care acordă doar 8 puncte în clasamentul UCI, de 2.1, cum e și Turul Sibiului, care dă 16 puncte, apoi Hors Category, cu 20 de puncte, și World Tour, cu 26 de puncte

Rep. Să revenim la tine și la NIPPO…

Edy Grosu. M-ați întrebat de progres – sigur că am făcut pași în față, am altă viziune despre valoarea mea, despre potențialul acumulat. Nici nu se putea altfel, organizarea la NIPPO Vini-Fantini este cu adevărat profesionistă – ca ciclist, ești monitorizat 100%, în orice moment. Ai la dispoziție preparator fizic, doi antrenori, un medic, un nutriționist, cu toții te ajută să-ți îmbunătățești punctele slabe și să evoluezi zi de zi. Și pe deasupra, ești înscris în curse dintre cele mai puternice, îți crește responsabilitatea

Rep. Ai intrat în al doilea an la NIPPO, cât mai ai contract cu această echipă italo-japoneză?

Edy Grosu. Chiar în această vară am semnat prelungirea pentru încă un an, avem până în 2016, dar oamenii mă mai vor un an la ei. Eu am fost adus aici ca să devin lider, sunt cel mai bun sprinter al lor, le-am dovedit-o de câteva ori, iar din sezonul viitor voi avea 2-3 locotenenți ai mei, care să mă ducă la victorie. De altfel, după cum am înțeles, vor să construiască o nouă echipă în jurul meu, e ceva, nu?

Rep. Când se încheie sezonul, mai ai ceva în program?

Edy Grosu. După Turul Heinan s-a încheiat și sezonul, dar numai pentru două săptămâni. Pe 18 intrăm în cantonament, la Bologna, câteva zile, unde vom pune la cale strategia anului viitor, cursele în care vom participa și țintele de atins. Normal, anul acesta nu mai sunt curse oficiale, dar eu vreau să mai alerg și la ciclocros, în câteva etape de Cupă Mondială. Poate nu să câștig, dar să mă mențină în formă, îmi fac bine pedalele de la ciclocros

Rep. Ți-ai fixat niște repere de performanță, pentru 2016?

Edy Grosu. Totul se face împreună cu staff-ul, cu colegii de echipă. Suntem împărțiți în două categorii: Echipa A, cu cei mai bunci cicliști, din care sunt sigur că voi face parte, și Echipa B, unde se regăsesc cicliștii mai tineri și mai puțin cunoscuți în caravana profesionistă. Nu pot să spun ce ținte voi avea în 2016, dar știu că la începutul lui ianuarie vom merge din nou în Argentina, nu mă mai tem de acei viruși, îi am deja, dar nu mai acționează. Acolo găsim temperaturi de 30-40 de grade și va fi un bun antrenament, eu sigur nu voi avea obligații de clasament aici

Aici se încheie prima parte a acestui interviu de excepție. Ciclistul Eduard Grosu ne-a dezvăluit câte ceva din caravanele tururilor la care a participat, dar și un pic din strategia echipei sale profesioniste, NIPPO Vini-Fantini. Urmează, în episodul următor, să vorbim mai mult despre ciclismul românesc, despre valoarea tinerilor de la noi, dar ceea ce este cel mai important, vom afla ce pune la cale Edy Grosu, cum va acționa el, pentru ca despre ciclismul românesc să se vorbească, din nou, în termeni laudativi. Vom afla despre prima Academie românească de ciclism, marca Edy Grosu!

F1_1442509453 edy2

Comments are closed.