Cu câteva zile în urmă, v-am povestit despre aventurile singurului ciclist român ajuns la profesionism, despre performanțele lui din Turul Italiei, despre visul de a pedala în Turul Franței. Vorbim despre Eduard Grosu, din Zărnești, rutierul care s-a impus ca lider la NIPPO Vini-Fantini, un team italo-japonez, și care a semnat o prelungire de contract până în 2017, la dorința șefilor. Dar oricât i-ar fi lui de bine pe șoselele din Europa, poate chiar din întreaga lume (ultima cursă a fost în China), lui Edy îi stă gândul mereu acasă, la potecile de munte, din Brașov, la foștii colegi de pluton, cu care a pedalat în campionatele românești. Am deschis, firește, și subiectul ciclismului autohton, iar profesionistul nostru, un tânăr matur în gândire și cu ceva experiență, acumulată din caravanele pe unde a umblat, a emis și câteva soluții de readucere la viața a ciclismului în România, simple și realizabile, mai ales că nu se bazează pe sprijinul nici al Federației, nici al Ministerului Tineretului și Sportului. Dar să nu anticipăm…

Rep. Edy, ai avut vreodată probleme că un român, țară unde ciclismul a cam dispărut, se află alături de ei, te-a privit cineva mai ciudat?

Eduard Grosu. Nu pot să spun că am avut astfel de probleme. Sigur, chiar și la echipa mea colegii m-au cam privit cu puțină neîncredere, la început, dar le-am demonstrat de ce sunt în stare și le-am câștigat respectul. În plutonul cel mare, mulți s-au bucurat că a ajuns și un român la astfel de curse importante, în special cicliștii consacrați, care au vrut să mă ajute necondiționat – vorbesc aici de de Michele Scarponi, cu care sunt prieten, am stat o săptămână la el acasă, chiar de Vincenzo Nibali, adevărați sfătuitori

Rep. Și pentru că tot am ajuns să vorbim de români și România, s-mi spui sincer dacă tu mai crezi n redresarea acestui sport și la noi, dacă știi vreun tânăr rutier care ar putea merge pe drumul tău

Eduard Grosu. Puțin talent există, de aici putem porni mai departe, numai că cei din România nu mai cred în șansa lor de afirmare, nu mai au dorință, iar când merg la antrenament, ies pe șosea doar să plimbe bicicleta, cum îmi spuneau și mie antrenorii mei. Sigur, ciclismul este mort, în România, asta este o realitate dură, dar cei câțiva care mai există, trebuie să aibă o altă abordare, trebuie să simtă că după fiecare antrenament acumulează ceva în picioare, dacă tot se urcă pe bicicletă. Să vă spun ceva – în Italia, amatorii au câte trei curse pe săptămână, iar la noi, și dau exemplu juniorii din echipa tatălui meu, au maxim 20 de concursuri în tot anul. Cum să faci performanță în ritmul ăsta?

Rep. Tu cum ai ajuns așa repede la o echipă profesionistă?

Eduard Grosu. Nu a fost repede deloc, poate așa s-a văzut, dar am muncit mult. Ultimul pas spre NIPPO a fost și cel mai greu – am făcut ceva teste la centrul MAPEI, în urma cărora staff-ul și-a dat seama de potențialul meu. Mai mult, imediat am intrat în Carpathian Couriers Race, un tur de 2.2, ce a trecut prin Ungaria, Slovacia, Polonia și Slovenia. Am fost de cinci ori pe podium, din care, în etapele șase și șapte am fost chiar pe primul loc. E frumos să privești echipa detașat, fără să fii implicat – mașini, echipament, biciclete, condiții, sponsori, tot ce vrei, dar pentru tot trebuie să muncești. Greu se ajunge sus, dar și mai greu să menții ritmul

Rep. Cine crezi că e de vină pentru situația actuală a ciclismului românesc?

Eduard Grosu. Am prins cele mai grele timpuri ale ciclismului românesc – am cunoștință de toate necazurile prin care a trecut tatăl meu, care îmi era și antrenor la Zărnești, cu conducerea Federației. Știu toate piedicile, toate loviturile primite de Torpedo Zărnești, dar nu ne lăsam – mergeam la curse oriunde, încercam să câștig și să astup gura celor care mă defăimau. Mi-am dorit să merg la Mondialele de ciclocros, din America, eram cel mai bun din țară, dar secretarul Federației, Vasile Selejean, i-a spus tatălui meu că nu-l interesează acest concurs, pentru ca mai apoi să aflăm că s-au făcut cheltuieli pentru această deplasare, la care n-a participat nimeni. Sigur că federația poartă răspunderea, însă nici oamenii din ciclism n-au fost uniți, pentru a-l înfrunta pe Selejean. Erau oameni mici, care pentru o roată, un cauciuc sau o piesă oarecare, primită de la Federație, tăceau mâlc și nu luau atitudine. Poate și noi, sportivii, ar fi trebuit să ne revoltăm, nu știu, dar trebuia făcut ceva – în cei 17 ani cât a condus Selejean s-a degradat tot, s-au desființat cluburi, au renunțat cicliștii, antrenorii s-au apucat de alte meserii, păcat! Iar acum, lupta asta dintre Plugaru și Novak dă apă la moară Ministerului, ca să nu mai dea bani la Federația legal constituită

Rep. Crezi că și Ministerul are rolul lui în această dramă pe două roți?

Eduard Grosu. Nu știu pe cine să nominalizez mai întâi, ca influență negativă, pe Selejean sau pe cei din Minister… Povestea este lungă și ați spus și dumneavoastră ce-ar fi trebuit să facă acest organism care ar trebui să dirijeze sportul românesc. Eu, sincer, mi-aș fi dorit ca după Turul Italiei să fiu chemat de cineva de la Minister și să-mi strângă mâna, până atunci, niciun român nu mai fusese în caravana lui Il Giro. Nu avem nevoie de bani, dar o recunoaștere de acest gen m-ar fi emoționat mult mai tare

Rep. Aș vrea să încheiem pe un ton optimist, dar nu găsesc muzica pe care iubitorii de ciclism din România o așteaptă

Eduard Grosu. Am eu surpriza pentru toți – peste un an sau doi, vreau să înființez, la Zărnești, o Academie de ciclism, care vreau să funcționeze ca cea din Elveția. Voi lua șase Juniori I și șase Juniori II, îi voi cantona la Zărnești, le voi asigura condiții de cazare, masă, școală, antrenament, cât și curse importante, ca să crească în valoare. Ei nu vor plăti nimic, totul va fi pe banii mei. Cine dorește să vină la această Academie, pe lângă ceea ce am selectat eu, atunci va trebui să plătească. În felul acesta, sunt sigur, se va crea un precedent și poate vor mai încerca și alții, în alte colțuri ale țării. Vom face performanță, sunt sigur. Acesta este asul meu din mânecă, promisiunea mea pentru ciclismul românesc, pentru tinerii români, care iubesc sportul cu pedale

Acesta a fost interviul de colecție cu Eduard Grosu, ciclistul care a dus numele României și în Turul Italiei, dar și în alte curse importante, ale echipelor profesioniste. Promitem să-i urmărim activitatea și să vă ținem la curent cu realizările lui, mai ales că rutierul visează chiar și la Marea Buclă!

Eduard Grosu
– S-a născut la Cărnești, pe 4 septembrie, 1992
– Primul antrenor, tatăl său, Viorel Grosu
– 2003 – 2007, debut în ciclism la Torpedo Zărnești
– 2007, Team Europe, Franța
– 2008, Torpedo Zărnești
– 2009 – 2010, World Cycling Centre, Elveția
– 2011, Torpedo
– 2012, Progetto Ciclism, Italia
– 2013, Overall Cycling team, Italia
– 2014, NIPPO Vini-Fantini, echipă italo-japoneză

Fotografiile sunt din colecția personală a ciclistului, din anii când pedala în România!