Continuăm seria de interviuri cu jucători talentați din Ilfov, de data aceasta, alesul nostru este Renaldo Bălașa, unul dintre cei mai buni și constanți jucători pe care Snagovul i-a avut în ultimele sezoane.
Iată ce ne-a spus acesta:
IlfovSport: Care a fost cel mai bun moment al carierei tale de până acum și ce așteptări ai de la noul sezon?
Renaldo Bălașa: Cel mai bun moment a fost meciul de baraj pentru Liga a 3-a când am promovat la pas. Îmi doresc să am evoluții din ce în ce mai bune și mai constante pentru a face pasul mai sus.
IF: Cine este antrenorul cu care ai lucrat cel mai bine?
R.B.: Fără îndoială este domnul George Dumitru.
IF: Care este cel mai greu meci pe care l-ai jucat și de ce?
R.B.: Cel mai greu meci a fost cel cu Dragomirești din playoff-ul din 2014. Elevii lui Romeo Stancu au fost un adversar extrem de redutabil și au făcut un meci foarte bun, au fost la un pas să ne elimine.
IF: Care este calitatea ta numărul 1?
R.B.: Cred că tehnica.
IF: Ai vreo echipă favorită sau vreun club pe care îl urmărești?
R.B.: Da, sunt fanul Stelei, iar jucătorul pe care îl urmăresc și de la care încerc să mă inspir este Lucian Sânmărtean.
IF: Dacă ai avea șansa să te întorci în timp, ce ai schimba?
R.B.: Dacă m-aș întoarce în timp, aș pleca de la echipa din Snagov care s-a desființat în Liga a 2-a.

