Îşi caută de lucru. Turneu în Bulgaria pentru jucătorii liberi de contract

vin, 09 iunie 2017

Jucătorii liberi de contract aflaţi în căutarea unui angajament sunt invitaţi să parcurgă un turneu în Bulgaria

Fotbaliştii aflaţi în căutarea unui angajament dar care nu au reuşit să parafeze un contract în această perioadă vor primi un nou ajutor de la AFAN. Echipa naţională a României a jucătorilor fără contract a fost invitată la un turneu internaţional în Bulgaria, în perioada 3-6 iulie, alături de selecţionata ţării gazdă, Polonia şi Grecia. Evenimentul este organizat de Sindicatul fotbaliștilor din Bulgaria (ABF), în colaborare cu sindicatele fotbaliștilor din România (AFAN), Grecia și Polonia, și va fi găzduită de Tsarsko Selo Sports Complex din Sofia.

Echipa noastră va evolua cu Polonia, pe 4 iulie, urmând ca a doua zi să joace în finala mare sau cea mică a turneului. La invitația ABF Bulgaria, la competiție vor asista reprezentanți ai media, impresari și oficiali ai cluburilor. Jucătorii convocaţi pentru acest eveniment se vor reuni la Complexul Mirage, din Snagov, pe 26 iunie, şi vor trebui să îndeplinească câteva condiţii:
Să fie liberi de contract;
– Să fie apți din punct de vedere fizic și sportiv;
– Să fi avut contract cu un club din primele trei ligi în ultimul an;
Înscrierile se pot face la adresa de mail: afanr2002@yahoo.com sau la numărul de telefon 0722.274.582 (Ciprian Mozacu). Data limită pentru înscriere este 20 iunie 2017.
Fotbaliștii selectați vor intra într-un cantonament de pregătire și vor evolua în cele două meciuri ale turneului.

Comments are closed.