Italia a cîştigat finala mică de la Cupa Confederaţiilor la penalty-uri împotriva Uruguayului, după ce la capătul celor 120 de minute scorul a fost 2-2.
Partida disputată la Bahia i-a priit lui Edison Cavani, care a arătat o poftă de joc foarte mare. Atacantul dorit insistent de Chelsea a marcat ambele goluri ale naţionalei sale, în timp ce pentru italieni au înscris Astori (24) şi Diamanti (73).
„Matadorul” şi-a trecut numele pe lista marcatorilor în minutele 58 şi 78. La penalty-uri, Diego Forlan, Caceres şi Gargano au ratat, în timp ce italienii au ratat o singură dată, prin Mattia De Sciglio.
La „Squadra Azzura” au marcat Aquilani, El Shaarawy şi Giaccherini, în timp ce pentru uruguayeni au înscris Cavani şi Luis Suarez, informează Gazeta Sporturilor.

