Principalele baze care au găzduit întreceri la JO de vară 2012 au fost grupate în Parcul Olimpic şi la ExCel, într-o zonă nu atât de dezvoltată a Londrei. Englezii s-au folosit de competiţia sportivă pentru a revitaliza partea de est a metropolei de pe Tamisa. La fel ar putea face şi Bucureştiul, în partea sudică din Ilfov.
La sfârșit de iulie și început de august, Londra a intrat în istorie drept primul oraș care a găzduit pentru a treia oară Jocurile Olimpice de vară. Iniţiată în Grecia antică, relansată într-o formă modernă în 1896, la iniţiativa francezului Pierre de Courbertin, această competiţie polisportivă, cea mai importantă din câte există astăzi, presupune un efort organizatoric și financiar considerabil. Altfel spus, la acest început de mileniu trei, doar orașele importante ale lumii își permit să candideze, cu șanse, la găzduirea Jocurilor.
Stadionul Olimpic din Londra, în timpul Ceremoniei de deschidere / Foto: Marian Burlacu
Iar ediţia londoneză a dovedit că nici măcar la britanici, cunoscuţi pentru pragmatismul, rigurozitatea și exactitatea lor, lucrurile n-au fost în totalitate perfecte. Și atunci, amintindu-ne de ideea lansată acum doi ani de primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, ridicăm o singură, însă atât de complexă întrebare: este posibilă o candidatură viitoare a Bucureștiului la organizarea Jocurilor Olimpice de vară?
Parcul Olimpic, factor de dezvoltare urbană
Întrebarea nu este deloc străină de ţinta revistei noastre. Ştiut fiind că orașul de pe Dâmboviţa este cunoscut drept unul aglomerat, devine lesne de înţeles că dezvoltarea principalei zone olimpice se poate face nu în interiorul, ci în afara metropolei, mai precis în Ilfov.
Așa au procedat și londonezii, care au grupat Stadionul Olimpic și majoritatea sălilor la Stratford, în districul Newham, aflat la nord-est de zona centrală a metropolei, mai precis în ceea ce ei denumesc ”Marea Londră”. Alegerea n-a fost deloc întâmplătoare, respectiva zonă fiind una mai puţin dezvoltată.
Cu o suprafaţă de 250 de hectare, Parcul Olimpic de la Londra a cuprins șapte baze sportive (Stadionul Olimpic, Aquatics Centre, Basketball Arena, Cooper Box, Riverbank Arena, Velodromul și Water Polo Arena), dar și principalul Centru de Presă. În 2006, s-a decis mutarea competiţiei de volei la Earls Court Exhibitions Centre și a celei de scrimă la ExCel. O măsură ce s-a dovedit a fi inspirată. Cu toate că la Stratford puteai ajunge cu metroul, dar și cu trenul, numărul mare de spectatori a făcut ca accesul în timpul Jocurilor să fie permis doar celor care aveau bilet sau acreditare, însă chiar și așa s-a produs o aglomerare a staţiilor.
Lucrările în Parcul Olimpic au început prin amplasarea a 52 de piloni de electricitate, mai apoi fiind realizate tuneluri prin care au fost trase cablurile necesare alimentării cu electricitate. Pentru realizarea sa, au fost expropiate numeroase întreprinderi aflate în zonă.
Creat special pentru Jocurile Olimpice și Paralimpice, parcul de la Stratford își va schimba utilitatea mai apoi. El va deveni unul dintre cele mai mari parcuri urbane realizate în ultimii 150 de ani în Europa. Acolo va fi creată o nouă universitate, având ca specializări știinţele sportului, media și tehnologiile ecologice, care va folosi o parte din bazele sportive. Acest parc va purta numele Reginei Elisabeta a II-a.
Sudul Capitalei, zonă ideală pentru Jocuri
Cum Bucureștiul nu are forţa financiară a Londrei, este clar că pentru a candida cu șanse la organizarea Jocurilor Olimpice, așa cum își dorește primarul Oprescu, este nevoie de cel puţin 30 de ani în care să se ridice bazele sportive necesare. Marea problemă de rezolvat nu este însă aceasta, ci, așa cum a spus-o deseori președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Octavian Morariu, aceea a capacităţii hoteliere. ”Bucureștiul nu dispune de capacitatea de a găzdui atâţia turiști câţi vin la o asemenea competiţie. Și nici nu poţi să construiești hoteluri doar pentru două săptămâni, atât cât durează Jocurile”.
E ușor să deducem de aici că proiectul unui parc olimpic în București, de dimensiunea celui de la Londra, ar trebui să ţină cont de numeroși factori extrasportivi și, în primul rând, de perspectivele turistice. Iar din acest punct de vedere, ar exista câteva variante de amplasare a sa, cea mai bună fiind în sudul metropolei.
Se știe că în ultimii 20 de ani, zona de nord a Bucureștiului s-a dezvoltat excesiv. În același timp, s-a discutat deseori despre reluarea proiectului de realizare a canalului care să lege orașul de Dunăre, proiect început pe vremea comunismului, în sud, și pe care Oprescu ar dori să-l finalizeze. Ideal ar fi ca acest plan să fie legat de acela al viitorului Parc Olimpic. Ideea amenajării unui canal care să lege Bucureștiul de Dunăre nu datează din vremea lui Nicolae Ceaușescu, ci încă din timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza. Contestat de unii, aprobat de alţii, acest proiect ar putea face din orașul de pe Dâmboviţa nu numai un port comercial, dar și unul turistic. Ceea ce ar fi un mare avantaj și din perspectiva unei candidaturi olimpice – Londra are ieșire la mare, prin Tamisa, ceea ce face posibil accesul unor nave de agrement până în centrul orașului, cum s-a întâmplat și acum, în timpul Jocurilor.
Accesul la Dunăre, printr-un canal, precum și posibilitatea de a naviga cu ambarcaţiuni ușoare pe lacurile formate de râul Colentina, în oraș, ar putea facilita dezvoltarea turismului, implicit creșterea capacităţii hoteliere. De asemenea, tot în sud ar putea fi realizată și pista de canotaj, respectiv de kaiac-canoe, pistă despre care se vorbește de atâta timp – la Snagov, acolo unde se antrenează acum sportivii din aceste discipline, este greu de amenajat, în condiţiile în care lacul este traversat de atâtea ambarcaţiuni de agrement.
În aceeași zonă ar putea fi ridicat și Satul Olimpic. Acesta nu ridică, teoretic, mari probleme, știut fiind că după încheierea Jocurilor acesta se transformă practic într-un mic cartier de locuinţe. De asemenea, lângă viitorul Parc Olimpic ar putea fi construite spaţii comerciale, la fel procedându-se și la Londra, unde a apărut un nou mall chiar lângă staţia de metrou și de tren Stratford.
Săli amenajate într-un centru expoziţional
Aflate în apropierea Parcului Olimpic, ExCel Exhibition Centre și North Greenwich Arena s-au înscris în același proiect de relansare a acestei zone a Londrei, una a vechiului port și care acum este cunoscută drept Docklands. Primul complex, care a găzduit întreceri la box, lupte, scrimă, tenis de masă, haltere, judo și taekwondo, a fost inaugurat în noiembrie 2000.
Cealaltă sală, mai cunoscută sub numele ”Domul Mileniului” sau ”O2 Arena”, s-a ridicat pentru a celebra trecerea în mileniul III. Cu o capacitate de 23.000 de locuri, sala în care a avut loc competiţia olimpică de gimnastică artistică și cea de baschet este socotită a fi una dintre cele mai mari arene acoperite de pe continent.
ExCel este cel mai bun exemplu recent că se pot amenaja săli într-un centru expoziţional, ceea ce s-ar putea face și la noi, la RomExpo. N-ar fi, de altfel, o noutate, în pavilionul central de acolo desfășurându-se în anii ‘60 o finală a Cupei Campionilor Europeni la volei, între echipele masculine Dinamo și Rapid, ambele românești, dar și meciul pe care Lucian Bute l-a disputat cu francezul Mendy, în care și-a apărat titlul mondial la supermijlocie în versiunea IBF. Pe de altă parte, concentrarea unor săli la RomExpo ar fi favorizată de zona în care se află acesta, zonă cu ceva perspective turistice interesante – Parcul Herăstrău, Muzeul Satului, Arcul de Triumf, Muzeul ”Grigore Antipa” –, dar și hoteliere.
S-au folosit tribune pe structură metalică, modulară
Multe dintre arenele folosite la Jocurile Olimpice şi mai apoi la cele Paralimpice de la Londra au fost construite special pentru aceste competiţii, urmând a fi demontate ulterior. În aceeași zonă a Londrei cu Parcul Olimpic, dar mai spre sud, în Greenwich Park, chiar la poalele dealului pe care se află Observatorul Astronomic Regal, în faţa Muzeului Marinei, au fost amplasate, pe structură metalică, modulară, tribunele arenei de călărie și de pentatlon modern.
La fel s-a procedat la complexul ExCel, dar şi la arena de hochei pe iarbă din Parcul Olimpic. La fel s-ar putea întâmpla şi la Bucureşti, unde există destule zone pitoreşti. În Piaţa Constituţiei în dreptul Palatului Parlamentului, sau în Piaţa Revoluţiei, vizavi de Ateneul Român, ca să dau doar două exemple.
Poligonul de tir şi velodromul, în schimb, sunt două dintre bazele sportive de care Bucureştiul are nevoie şi care trebuie construite trainic, fiindcă ar rămâne şi după Jocuri. Ele există şi astăzi, la Tunari, respectiv în Complexul Sportiv Dinamo, însă sunt la nivelul anilor ‘50. O varianta ar fi ca noile incinte să fie realizate tot pe locul celor vechi, ceea ce n-ar mai ridica probleme legate de teren.
Tren ușor, suspendat, o soluţie viabilă de transport
O altă problemă a Bucureştiului, care nu ţine doar de perspectiva organizării Jocurilor Olimpice, ci de însăşi viaţa metropolei, este cea a transportului în comun. Iar exemplul londonez este iarăși unul foarte bun. Accesul spre Parcul Olimpic, ExCel, North Greenwich Arena și Greenwich Park, de pildă, s-a făcut, pe lângă metrou și tren, și cu ajutorul unui tren ușor de suprafaţă, Docklands Light Railway (DLR), care este condus automat – are un controlor la bord, acesta având posibilitatea să reducă viteza de deplasare în cazul unui vânt mai puternic. Acest sistem de transport, la suprafaţă, ar putea fi o soluţie şi pentru Bucureşti, realizarea sa fiind mai puţin costisitoare decât a celui subteran.
Nu este însă nici el o noutate, în urmă cu ani vorbindu-se despre un tren uşor care să înconjoare oraşul pe linia de centură – s-a spus că staţiile acestuia vor fi legate de cele ale magistralelor de metrou în părţile extreme ale acestora. Fireşte că, aşa cum s-a întâmplat mai mereu la noi în ultimele două decenii, trenul uşor a rămas în stadiu de proiect. Cum ar putea să rămână şi Parcul Olimpic.
A existat un proiect olimpic în comuna Fundeni!
Oricât de ciudat vi s-ar părea, ideea realizării unei baze olimpice în Bucureşti nu este atât de recentă. Nu cu mult timp în urmă, „Gazeta Sporturilor” prezenta proiectul pe care primarul capitalei Al. G. Donescu i-l încredinţase arhitectului Octav Doicescu, în 1937. Descoperit de Octavian Pescaru, acesta viza realizarea a două stadioane de 120.000 de locuri fiecare în zona Fundeni, lângă lacul cu acelaşi nume, zonă care nu făcea parte pe atunci din oraş. Din câte se spune, în anii ’80, Valentin Ceauşescu a încercat să-şi convingă tatăl să demareze construirea unor baze olimpice, moderne, în Complexul Sportiv Steaua, însă cel care cel care conducea România pe atunci a respins ideea.
Acest articol a apărut în numărul 5 (octombrie 2012) al revistei ”Ilfov Sport” sub semnătura lui Marian Burlacu












