Jucători de la Voluntari, Chiajna și Viitorul în lotul lui Stelea!

lun, 02 septembrie 2013

Bogdan Stelea l-a înlocuit pe Emil Săndoi pe banca naționalei de tineret în urmă cu mai puțin de o lună, iar acum fostul portar al “Generației de Aur” a echipei naționale se pregătește de primul său examen în noua postură.

Pe 10 septembrie, “tricolorii mici” vor întâlni la Podgorica reprezentativa similară a Muntenegrului, într-un meci din grupa a 6-a de calificare la Campionatul European, ediţia 2013-2015, anunță Digisport.

Reunirea jucătorilor va avea loc luni la Centrul de Fotbal Mogoşoaia, de unde se va pleca imediat la Chiajna, unde aceștia vor sta în cantonament până la 8 septembrie, când este programată deplasarea spre Podgorica.

LOT TINERET

Portari: Laurenţiu Brănescu (Juve Stabia), Alexandru Buzbuchi (Viitorul), Alexandru Greab (Gaz Metan Mediaş);

Fundaşi: Constantin Nica (Atalanta Bergamo), Andrei Peteleu (Săgeata Năvodari), Andrei Marc (Ceahlăul Piatra Neamţ), Mihai Leca (Concordia Chiajna), Adrian Puţanu (Viitorul), Ştefan Popescu (AC Ajaccio);

Mijlocaşi: Alin Cârstocea, Alexandru Băluţă, Cristian Gavra, Ionuţ Năstăsie (toţi Viitorul), Bogdan Ţîru (FC Voluntari), Cristian Bărbuţ (ACS Poli Timişoara), Gabriel Iancu, Nicolae Stanciu (ambii Steaua Bucureşti);

Atacanţi: Cătălin Ţîră (ADO Den Haag), Mihai Roman (Săgeata Năvodari)

Comments are closed.