FC Snagov s-a reunit în această dimineaţă, pe sinteticul de la Ghermăneşti, pentru a da startul pregătirii returului. Cu un nou antrenor, Laurenţiu Tudor, abandonată de şase titulari şi cu un lot format în marea majoritate din juniori, echipa ilfoveană se află în faţa celei mai grele perioade de când activează în eşalonul secund.
Fotbaliştii prezenţi la reunire au început încălzirea prin efectuarea câtorva ture de alergare, au continuat să se dezmorţească la mijlocul terenului cu mingea şi, între timp, pe toată suprafaţa sinteticului, Laurenţiu Tudor i-a pus pe jucătorii din vechea gardă să efectueze testul Gacon pentru a vedea în ce formă au revenit din vacanţă.
„Suntem în reconstrucţie. Au plecat foarte mulţi jucători, avem mulţi juniori, însă nu avem ce face şi ne vom face treaba cu ce avem. O să încerc să mai aduc câţiva fotbalişti pentru a ne întări. Dintre cei vechi, care au fost la reunire, nu va mai pleca nimeni. Am purtat discuţii personale cu toţi şi rămân pentru a ne ajuta.
Nu vreau să spun nimic despre vechea conducere. Aş fi prea drastic şi nu vreau. Aşa au considerat ei că trebuie să acţioneze şi să mulţumească echipei care nu le-a întors niciodată spatele şi i-a ajutat mereu. E păcat că s-a ajuns aici, mai ales într-un moment foarte sensibil pentru echipă.”, a spus la reunire Laurenţiu Tudor.
Lotul de jucători prezenţi la reunire:
Marius Iorga, Alexandru Radu, Marian Micu (CS Tunari) – portari
Marian Florea, Ionuţ Bereşoae, Mihai Dumitru, Sergiu Hanca, Marius Bâtfoi, Adrian Udrea, Alexandru Stancu, Robert Buduroi, Ionuţ Florea, Fabian Drăgan, Bogdan Stelea jr., Sică Dumitrescu, Eugen Matei, Valentin Matei, Valentin Ghinea, Alberto Vălimăreanu, Gabriel Arsene (Dinamo), Lucian Stroe (Gloria Buzău), Daniel Marin (Sportul Studenţesc) – jucători de câmp
Absenţi motivaţi au fost Marian Zeciu, operat de polipi, şi Cristian Cristea, operat la menisc.
Faţă de lotul din turul campionatului au lipsit Alex Monteiro, Batista Pereira, Francis Ibekwe şi Cristian Efros, care cel mai probabil nu se vor mai întoarce în România, nemaifiind doriţi de conducătorii echipei ilfovene. De asemenea au absentat şi cei şapte jucători ce au ales să-l urmeze la Concordia Chiajna pe Laurenţiu Reghecampf: Edan Baruch, Doru Bratu, Lucian Filip, Adrian Popa, Roberto Iancu, Viorel Dinu şi Arthur Teuţ.
În perioada următoare, fotbaliştii lui FC Snagov se vor antrena timp de trei săptămâni la baza stadionului de la Ghermăneşti, ca mai apoi, în perioada 30 ianuarie – 12 februarie, să se plece într-un cantonament bazat pe acumulare fizică la Sinaia sau Predeal. După câteva zile de pauză de la revenirea din primul stagiu, antrenorul ilfovenilor intenţionează să organizeze un al doilea cantonament, în Antalya, în caz contrar urmând a se continua pregătirea pe plan local.
Sursa: Liga2.ro / Marius Anghel
