Al doilea satelit al Concordiei a fost la un pas de desfiinţare în această vară, după ce a pierdut finala pe Bucureşti în faţa Chitilei, iar iniţial Chiajna II a retrogradat din Liga a III-a. În acest fel, rolul echipei a treia a clubului ilfovean devenea inutil.
Din fericire, revenirea primului satelit în eşalonul terţ a adus o rază de soare şi pentru Chiajna III, care a fost înscrisă în Liga a IV-a Bucureşti. Cu un lot alcătuit în general din jucători de 18-20 de ani, ilfovenii au avut un debut bun în noul sezon, bifând două victorii la scor: 7-1 cu Corbeanca şi 10-0 cu Victoria, e drept cu adversari modeşti.
Acest lucru s-a simţit în meciul de marţi cu Juniorul, în care Chiajna III a pierdut la scor, 2-5, după ce a condus cu 1-0 şi 2-1!
Badea a spart gheaţa în prima repriză, după doar 11 minute de joc şi lucrurile păreau să decurgă bine pentru oaspeţii de marţi. Juniorul, alcătuită pe scheletul celor de la Sportul II, a revenit după o jumătate de oră de joc prin reuşita lui Baniţă, la o fază care a făcut mat apărarea ilfoveană.
Pauza nu a fost un sfetnic bun pentru satelitul Concordiei, presiunea gazdelor devenind sufocantă. Totuşi, Pleşa i-a adus pe ilfoveni în avantaj cu foarte mult noroc, după ce şutul său de la mare distanţă a trecut „prin” portarul adversar, balonul fiind scăpat de Vâlceanu în poartă.
Entuziasmul a fost de scurtă durată, pentru că în doar 60 de secunde a venit şi egalarea, prin reuşita lui Olaru. Finalul meciului a fost de coşmar pentru Concordia III, în ultimele şapte minute primind trei goluri care au dus scorul la 5-2 pentru Juniorul.
Trebuie remarcat că două dintre tinerele promisiuni din mandatul lui Ilie Stan, Butucel şi Ciupitu, ambii cu meciuri în Liga I, au fost titulari marţi, dar cu prestaţii foarte modeste.
Chiajna III i-a folosit în acest meci pe Ungur – Neacşu (89 Marcos), Şt. Tudor, Fl. Iordan (cpt.), Hroştea (69 Dogaru) – I. Badea (80 Oane), Pleşa, Ciupitu, Simidreanu – A. Cristea (46 Costache), Butucel. Rezerve nefolosite: A. Florea – Ana

