Și vorbim de Octavian Bellu, Mariana Bitang, de Adela Popa, Ioan Coroiu și Lucian Sandu, tehnicieni care au ucis, încet dar sigur, o generație de gimnaste, un lot olimpic de excepție, fără ca Federației de specialitate să-i pese, de această crimă împotriva umanității. I-am numit monștri pe Bellu, Bitang și compania, pentru că au avut în mână un grup de fete naive, în adevăratul sens al cuvântului, care au renunțat la copilărie de la 4-5 ani, preferând să aibă o viață extrem de riguroasă, așa cum impune gimnastica. Aceste gimnaste de 10-11 ani nu meritau sub nicio formă să fie bătute, înfometate, umilite, pe criterii de culoare, înălțime sau inteligență native, așa cum și-au permis Popa, Coroiu și Sandu, cu acordul tacit al coordonatorilor Bellu și Bitang, dar și din cauza dezinteresului al șefilor din Federația Română de Gimnastică.

Toate aceste acuzații au fost, în sfârșit, oficializate, în cadrul mărturisilor din fața Instanței Curții de Apel București, afirmații făcute de Anda Butuc și Andreea Ciurusniuc, gimnaste care au trăit pe viu toate acestea și al căror cuvânt nu poate fi pus la îndoială. Ele au fost citate ca martore în procesul pe care Silvana Peng, mama unei alte sportive de la Izvorani, Asiana Peng, l-a intentat Federației și antrenorilor de la lotul olimpic, pe motiv de rasism și rele tratamente. Imediat ce fiica ei a fost exclusă nejustificat din lot, decembrie 2015, doamna Peng a-nceput să spună adevărul despre viața fiicei ei, și nu numai, de la Izvorani, acuzând antrenorii de comportamente deviante. În ultima înfățișare din procesul 1574/2/2017, martorele Anda Butuc, de la Dinamo, și Andreea Ciurusniuc, de la Steaua, acum adolescente în toată regula, au recunoscut că Asiana Peng a fost ținută singură într-o cameră insalubră, în care creșteau ciuperci. Ciurusniuc a mai spus că știa ce a pățit Asiana Peng, la un antrenament – după relaxarea mușchilor prin metoda butoi cu gheață, micuța sportivă a fost pusă să alerge cu saci de nisip la picioare, impunere care ar fi putut duce la ruptura mușchilor. ”Orice om care a auzit pledoariile realizează că Asiana a fost discriminată de antrenori care erau puși acolo să lucreze pentru performanță, nu pentru distrugerea unei generații”, ne spunea Silvana Peng.

Așteptăm sentința Instanței care, din păcate, nu mai poate aduce nicio reparației gimnastei Asiana Peng, decât una morală, poate – dar ea și-ar fi dorit să facă mare performanță pentru România, să urce pe podium, la Olimpiada de la Rio, și să-I cânte imnul. Doar că, din incompetență, din răutate, din prostie, adulții din jurul ei i-au răpit această bucurie, fără ca cineva să plătească pentru subminarea sportului românesc și pentru relele tratamente aplicate unor minore!

La un an de când a fost exclusă din lotul de la Izvorani, mai precis în ianuarie 2017, am avut bucuria să mă-ntâlnesc cu Asiana Peng – nu i-am pus nicio întrebare, am lăsat-o pe ea să povestească ce și-a dorit și m-am cutremurat. Iată ce-mi spunea Asiana, tot mereu cu glasul tremurând și cu ochii în lacrimi:

… Cât poți să duci? Vorbeau urât, nu vă spun, că mă revolt iarăși. Mă tot întrebam de ce eu, o mână de fată?, și nu eram nici cea mai slabă din echipă, ori poate că eram, nu știu, dar de ce nu m-au trimis acasă? N-am găsit răspunsul la modul lor de comportament… Îmi intrase în cap ideea să fug din cantonament, nu mai puteam îndura, dar îmi reveneam și-mi spuneam că nu puteam lăsa totul baltă, dragostea pentru gimnastică învingea întotdeauna. Nu i-am spus niciodată mamei să vină să mă ia, doar la ultimul concurs, când m-au trimis în Franța (Coupe de Ville dArques, medalie de argint la bârnă!), după ce m-au anunțat că am rămas pe dinafara lotului, am sunat-o pe mama și i-am spus că nu vreau să merg, pentru că și atunci Adela Popa își bătea joc de mine și vorbea cu subînțeles că n-o să mai fiu la lot. Eram dărâmată psihic, și fizic, dar tot m-am comportat onorabil. Aș fi vrut să vă spun o poveste frumoasă, dar nu am nicio amintire plăcută din acel lot de la Izvorani, poate doar o prietenie ciudată cu o ciupercă, în fața căreia îmi vărsam năduful…

… S-au pierdut pe drum Andreea Munteanu, Mădălina Blendea, Andreea Iridon, Ioana Nicoară, Ștefania Stănilă, Andra Stoica, Paula Tudorache, Diana Teodoru, Ștefania Orzu și Asiana Peng, de ce nu? Toate eram gimnaste de patru aparate, când am ajuns la Izvorani, dar lotul s-a subțiat în fiecare an, Teodoru a plecat în Belgia, să facă acolo gimnastică, Blendea a fost retrasă de mama ei, Orzu învață să meargă (toate au făcut cunoștință și cu loviturile Adelei Popa), Stoica de la Giurgiu a fost și ea luată de părinți, în 2015, la fel Munteanu, care a ieșit campioană europeană, doi ani la rând, dar a căzut psihic, Cristina Vrabie s-a lăsat și face scrimă acum, iar eu m-am liniștit, nu mai vreau gimnastică cu astfel de antrenori. Toate gimnastele din lotul care s-a destrămat au fost arătate cu degetul că n-au avut valoare, că au fost labile psihic, că au fost fragile și fizic – însă nimic nu este adevărat, fostele mele colege au zeci de medalii câștigate la campionatele naționale, europene și chiar mondiale, și la cele mai mari concursuri internaționale, toate erau capabile de patru aparate, înainte să ajugă la lotul național, sub comanda lui Coroiu, Popa și Sandu.

… De îndată ce am ajuns la Izvorani, am înțeles că nu mai sunt stăpână pe viața mea, că nu mai decid eu aproape în nicio problemă, că sunt a nimănui, o gimnastă fără drepturi, doar cu obligații: nu mai aveam părinți, îi vedeam foarte rar și nu aveam voie să le spun nimic, din ceea ce se întâmpla în sala de antrenament; nu mai aveam prieteni, pentru că îmi luau telefonul, îl controlau și n-aveam nicio altă metodă de comunicare; nu mai aveam timpul meu, în care să fac ce vreau; iar alimentația lipsea, uneori, cu desăvârșire – aici am aflat că poți să și mori de foame, aici mi-am pierdut și cunoștința, din lipsa hranei și multe dintre noi ne-am lovit și ne-am accidentat, pentru că eram amețite de nemâncare.

— Trei au fost cauzele, din pricina cărora nu ne-am împlinit visul:
– Am lucrat foarte mult pe durere
– Pregătirea fizică a fost foarte slabă
– Alimentația precară, înfometarea a fost la rang de abuz
Și pot să și explic cu exemple concrete – toate fetele au avut parte de accidentări grave, unele s-au refăcut, altele trag și acum să-și revină. Pot să spun despre Ștefania Orzu, care nu mai putea să meargă, când a plecat de la Izvorani, Cristina Vrabie a făcut operație la genunchi, Mădălina Blendea a fost aproape de septicemie, Tudorache a avut probleme, Zarzu, Andreea Munteanu, Ocolișan și chiar eu. Mi-aduc aminte că le tot spuneam că mă durea piciorul, dar nu mă credeau și lucram în continuare, pe durere, ca toate celelalte, de altfel. Știu că am fost la Medicover, de unde mi s-a recomandat o pauză de cel puțin două săptămâni, dar doctorița Beldie a spus că nu trebuie să fac pauză și m-am antrenat cu dureri groaznice. Asta era în noiembrie, 2015, înainte de ultimul meu concurs, din Franța, și la doar câteva zile de la eliminarea mea din lot. Mă durea laba piciorului îngrozitor și așa am concurat, iar cu un exercițiu simplificat am luat medalia de argint la bârnă. În schimb, colega mea, Denisa Stanciu, cu care am fost în Franța, n-a făcut niciun rezultat, dar ea este în lot, iar eu nu! Mai mult, în ianuarie același an mă durea cotul îngrozitor, dar n-am fost luată în seamă. Până la urmă, după mai multe consulturi, și în țară, și în străinătate, dublate de examene de Rezonanță Magnetică m-am operat în Turcia. Cum să minți și ce progrese să faci, când te dor mâinile, picioarele, șoldul, ce să înțelegi dintr-un exercițiu la sol, sau la bârnă, pentru că nu știi ce să urmărești mai întâi, să aterizezi în siguranță, să-ți protejezi piciorul care te doare, să fii zâmbitoare, să nu uiți continuările. Ce fel de oameni sunt antrenorii care urlă la tine, care te fac în toate felurile, începând cu mincinoasă și continuând cu tot felul de invective? Eu n-am fost pălmuită, însă nu toate colegele au avut norocul meu!

… Pe lângă aceste trei cauze importante, care au dus la ratările din partea fetelor, mai erau și umilințele la care eram expuse – nu vreau să vorbesc de altcineva, decât de mine. Camera 3 de la Izvorani a fost pentru mine ca un fel de beci al torturii – era un apartament, de fapt, unde am stat aproape trei ani singură, pentru că Adela Popa le învăța pe fete să nu mă bage în seamă, chiar dacă eu le ajutam pe fiecare, fie cu o vorbă bună, fie cu ceva ce eu aveam și ele nu, fructe, bandaje.. Și să știți că ciuperca din poveste a existat, ba chiar a fost și fotografiată de Diana Teodoru, o gimnastă care a plecat în Belgia.

… Deci să vă spun ce făceau antrenorii Octavian Bellu și Mariana Bitang, în perioada 2013-2015.. În 2013 veneau destul de des la sală și erau atenți pe toate cele patru aparate, la fiecare în parte, ne dădeau indicații si tot ce era nevoie. În 2014 s-a tras foarte tare, pentru Campionatul European de la Sofia, unde a fost si câștigată medalia de aur pe echipe, la senioare. Imediat după Sofia, lucrurile n-au mai stat la fel, adică începuseră să lipsească destul de des, dar vorbeau cu ceilalți antrenori la telefon sau pe Skype. Erau luni când veneau 2-3 zile la rand, apoi câteva săptămâni deloc.. și tot asa! Veneau cand doreau…

… În anul 2015, soții Bellu și Bitang au venit aproape în fiecare zi, în lunile ianuarie și februarie, după care, din martie și până în septembrie nu prea i-a mai văzut nimeni la Izvorani. Din septembrie și până în decembrie, când s-a destructurat lotul de la Izvorani, cei doi au fost în sală de maxim trei ori. Chiar dacă au fost Campionatele Europene, nu ei le-au pregătit, dar cu toate acestea, Andreea Muntenu a luat aur la bârnă. Nimeni altcineva nu a suplinit absența antrenorilor coordonatori – sigur, mai venea doamna Anca Grigoraș, de la Federație, dar cam odată pe lună, cam așa ceva – adică venea când voia, se uita la noi, mai vorbea cu antrenorii și cam atât. A, să nu uit, mai dădea câte-o indicație, două, dar numai lui Ponor și Iordache. Domnul Stoica nu știu dacă a venit de trei ori la antrenamentele noastre, iar domnul Apolzan niciodată, ei veneu mai mult la concursuri.

Comentariile sunt ale dumneavoastră!

Ionel Pană