Juventus București a susținut al treilea meci de verificare în cadrul turneului pe care îl efectuează în Turcia
La baza de pregătire a lui Fenerbahce Istanbul, în condiții de joc impecabile, Juventus București a susținut cel de al treilea meci amical din cantonamentul pe care îl efectuează în Turcia. Partida cu Al Nasr a durat doar 70 de minute în condițiile în care ultimele 20 de minute ale amicalului nu s-au putut desfășura din cauza ceții. Meciul s-a încheiat cu victoria lui Al Nasr, la limită, scor 1-0.
Daniel Oprița a început disputa în formula R. Stoian-Beța, Wallace, Benga, Fl. Ștefan- Bărbulescu, Băjenaru-Cip. Petre, Buhăescu, Călințaru- Măzărache. Au mai intrat pe parcursul jocului portarul Pedro Mingote și jucătorii de câmp Ov. Morariu, D. Bucșă, Carabela, Stoenac și C. Țâră.
Juventus încheie sâmbătă stagiul din Turcia odată cu partida de gală contra lui Fenerbahce Istanbul.

