O ramură sportivă care a prins foarte bine în clubul ilfovean, chiar din 2000, de la înființare. N-a beneficiat de o bază materială proprie, ca mai toate celelalte sporturi, antrenamentele desfășurându-se în săli din Buftea și Glina. ”A fost greu, firește, ca antrenorii Romeo Prisecariu și Ghiță Dumitru să-și ducă elevii prin județ, pentru antrenamente, dar cu atât mai apreciat este succesul”, ne spunea directorul clubului, Aurel Buleu.
Ușor, ușor, s-a cristalizat o echipă iar pretențiile au început să crească. Cu cinci ani în urmă, echipa intra în focurile Diviziei B, pentru ca după alți cinci ani, la sfârșitul sezonului 2014-2015, să apară o nouă promovare, cea în Divizia A. ”Am atins apogeul, în acest an, și nu ne oprim aici. Vrem să fim printre cei mai buni, adică în Liga Națională. Meritul principal al acestei promovări îi aparține antrenorului Romeo Prisecaru, care a știut să-și motiveze elevii, cum nu se poate mai bine. Sper ca în sezonul care se apropie, bugetul să ne permită să participăm la toate competițiile, cu toate echipele pe care le avem, doar așa vom urca în valoare”, comenta și șeful de catedră la tenis de masă, Ghiță Dumitru.
Calendarul competițional din acest an este unul bogat în evenimente, mai ales că CSȘ Ilfov are echipe de tenis de masă începând de la copii, între 8 și 10 ani, apoi de Juniori I, II, și III, și seniori. În perioada 24-27 septembrie începe, la Buzău, primul turneu al Diviziei A de seniori, apoi Cupa României pentru copii și juniori, cât și Campionatul Național de tineret.
Cum s-ar spune, cei patru jucători care au făcut această performanță – Mihai Mănescu, Valentin Boacă, David Dumitru și Bogdan Cristian, împreună cu antrenorul lor, Romeo Prisecaru – au ajuns până la porțile Raiului, adică sunt în antecamera Ligii Naționale. Sperăm să intre în grădina Paradisului ceva mai repede, să nu fie nevoiți să mai aștepte încă un cincinal! Ne-am fi dorit o declarație și din partea tehnicianului principal, doar că acesta se afla acasă, într-o perioadă de convalescență, după ce a suferit o intervenție chirurgicală. Îi urăm sănătate și-l asigurăm că vom urmări comportarea echipei sale, în sezonul care urmează.

