La U19, CSM Alexandria a fost echipa cea mai completă!

lun, 20 iunie 2022

În săptămâna care a trecut, a fost programat turneul final de fotbal, al Grupei Under 19, din cadrul AJF Ilfov. Turneul a fost găzduit de Stadionul Samurcași, în condiții destul de bune – doar vremea caniculară a dat bătăi de cap tinerilor jucători, dar au trecut și peste asta.

Din informațiile pe care le-am primit, am aflat că a fost un turneu de o valoare ridicată, în care tinerii jucători au făcut mare risipă de energie, pentru a-și adjudeca punctele puse în joc. Din păcate, în chiar prima zi a turneului, a avut loc o accidentare nedorită – un atacant al echipei din Năvodari a lovit cu capul în pometele unui fotbalist de la Mircea Eliade. Acțiunea s-a soldat cu un cartonaș roșu, pentru jucătorul de la Marea Neagră, după care turneul a continuat fără alte incidente.

La competiție au fost și câțiva scouteri, dar și antrenori de la echipe de seniori, care au dorit să afle care sunt cei mai talentați fotbaliști ai generației următoare – și au aflat de Zamfir, de la Mircea Eliade, un jucător de bandă dreaptă excelent, apoi s-au minunat de un număr 10 de la Alexandria, de un alt număr 10 de la Năvodari și chiar de fundașul central al Alexandriei, un nume, Dinu, bandă stânga, și un altul, Andreescu, mijlocaș central.

Revenind la jocuri, să spunem că CSM Alexandria a reușit victorii pe linie, punctajul maxim aducându-i și trofeul pus în joc. Ceilalți adversari au recunoscut că Alexandria a fost grupul cel mai echilibrat, cel mai valoros și a meritat cu prisosință să câștige titlul județean la Under 19.

Dar să spunem componența grupei:
– CS Năvodari
– CSM Alexandria
– Dunărea Giurgiu
– Voința 2018 Crevedia
– Liceul Mircea Eliade București
După cinci zile de meciuri intense și atractive, clasamentul final arată astfel:
1. CS Alexandria
2. Voința 2018 Crevedia
3. Liceul Mircea Eliade București

Așadar, echipa care a reprezentat Ilfovul, Voința 2018 Crevedia, s-a clasat pe locul 2, fiind învinsă în meci direct de către CSM Alexandria. ”A fost o situație nefericită în vestiarul nostru, am avut doi jucători de bază accidentați, iar cel de-al treilea n-a fost lăsat de părinți să ajungă la meci, din pricina faptului că avea programată o meditație! Nu comentez mai mult, părinții știu cel mai bine ce este corect pentru copiii lor. Am pierdut pentru că cei de la Alexandria au fost mai echilibrați, sunt tineri care joacă și la Liga 4, ba chiar unii dintre ei se regăsesc și la Liga 3. Îi felicit pe ei, cât și pe ai mei elevi, că au dat tot ce au putut ca să obțină victoria”, ne spunea antrenorul de la Voința 2018 Crevedia, Mădălin Ioniță.

Reamintim faptul că de astăzi, pe același teren de la Samurcași, începe Campionatul Județean Under 17, în care fotbalul ilfovean este reprezentat de aceeași grupare din Crevedia:
– 20 iunie, ACSM Codlea – AS Voința Crevedia, ora 16:00
– 21 iunie, Voința Crevedia – AFC Milan Academy, ora 18:00
– 22 iunie, ACS Flacăra Horezu – Voința Crevedia, ora 16:00

Comments are closed.