Lazăr Mihalache: ”Istoria handbalului din Dobroești se scrie”!

joi, 22 septembrie 2016

Îl cunosc pe Lazăr de ani buni, l-am prins pe vremea când era la Antilopa, cu Flori Iliescu, apoi l-am văzut muncind pentru ACS Școala 181, toată ziua era în Sala Lucian Grigorescu, dădăcind fete de diferite vârste, iar acum îl văd la Dobroești, o comună la un pas de București, unde sportul este la mare preț, cu prima echipă de handbal feminin a comunei, care joacă în Campionatul Național al Junioarelor III. Mai mult, debutul fetelor lui Mihalache a fost unul victorios, chiar pe terenul adversarelor de la CSO Pantelimon. Motive de bucurie și mândrie, am putea spune, dar Lazăr este pretențios și realist, în același timp, și știe că drumul până la marea performanță este anevoios – planul lui este pe termen lung și fiecare pas este făcut cu toată responsabilitatea. Lazăr știe să vorbească, iar eu doar l-am stârnit cu câteva subiecte, așa că interviul propus s-a transformat într-o expunere a tehnicianului, în care a povestit despre trecut, prezent și viitor. Lazăr Mihalache…

N-am jucat prea mult handbal, doar la nivel de juniori. Mi-aduc aminte că în perioada anilor 1985-1988, doar în Capitală erau cam 460 de echipe, deci aproape 10.000 de handbaliști, fete și băieți, ce activau în Campionatele Municipale de Sector, Promoție, Onoare, Onoare pentru calificare, Divizia B și Divizia A, ultimele două competiții organizate de Federația Română de Handbal. Pentru sport, Revoluția din 1989 nu a adus prea multe lucruri bune – azi, în București, echipele de handbal le numeri pe degete, pentru că în cei 26 de ani de libertate am distrus baze sportive, cluburi, intreprinderi puternice, care susțineau sportul… Mă opresc cu ideea asta, e mult de spus despre handbalul de la IMGB, de la ITB, de la Semănătoarea, de la Faur, de la Metalul, de la Granitul și lista e lungă.

… Mie mi-a plăcut mai mult să antrenez și ca să pricep mai bine acest act important, mergeam la diferite echipe și le urmăream antrenamentele tehnicienilor de acolo, așa am învățat meserie, sigur, toate le treceam prin filtrul minții mele.

Am început la Antilopa, cu junioare născute în 1975, 77, 78 și 79. Le-am ridicat și, ajutat și de Flori Iliescu, după un timp, am ajuns cu echipa în Divizia A.

A urmat clubul particular de la Școala 88, unde am antrenat și fete, născute 1991 și 1993, și băieți, născuți 1992, 93 și 94. Am învins în Campionatele Municipale, la Olimpiadele Naționale Sportive Școlare, iar în colaborare cu un alt club privat, ACS 181, am devenit vicempion la fete,la Junioare III.

După această ispravă, președintele Clubului 181, Maximilian Gavrilă, m-a dorit insistent în vestiarul fetelor sale – recunosc că a fost cea mai glorioasă perioadă din cariera mea, cu satisfacții la mai toate nivelurile de junioare, cu care câștigam an de an titluri naționale. Mai mult, în anul 2014, Comisia Municipală de Handbal mi-a atribuit și titlul de Antrenorul anului, distincție care m-a onorat și m-a obligat, în același timp.

Între timp, Primăria Capitalei și-a făcut un club puternic, cu echipe de handbal la toate nivelurile – am fost solicitat să antrenez și acolo, echipe feminine, de categoria junioarelor II și III. A fost o nouă provocare, dar și o mare dezamăgire, pentru că oamenii erau un pic neserioși, niciodată nu erau cu salariile la zi, se întârzia cu lunile – nu știu cine era de vină, nu dau nume, nu vreau să judec pe nimeni. Am plecat de acolo fără să mă uit înapoi, mai ales că primisem o invitație ce n-aveam cum s-o refuz, pentru nimic în lume!

Nu v-am spus, dar eu am învățat handbal la școala de aici, din Comuna Dobroești, iar primul profesor care mi-a pus mingia în mână a fost domnul Enache.Iar când oficialii actualului club m-au chemat la discuții și mi-au spus despre proiectul lor, am acceptat imediat – întoarcerea acasă a fost gândul și emoția care m-au determinat la această alegere. Aici am găsit, în primul rând, o colaborare perfectă cu oficialii clubului și m-a bucurat dorința lor de a face și performanță. Comuna Dobroești are o Sală a Sporturilor de invidiat, oricând la dispoziție, pentru antrenamente și jocuri, fără să plătim, totul intrând în sarcina Primăriei. Încă un punct în plus, pentru edilul comunei, pentru acest Consiliu al Primăriei care se gândește permanent la sănătatea copiilor și tinerilor din localitate, invitându-i la mișcare, la sport. Avem echipament, material sportiv, nu ne lipsește nimic.

Eu n-am spus niciodat vorbe din-astea, de perie, dar văd ce se întâmplă la alte cluburi, văd cum se chinuie cu chiria sălilor, cu programările la ore foarte târzii, pe când la noi totul este la discreție. S-a dus zvonul că la Dobroești sunt condiții excelente pentru marea performanță, ăsta este adevărul, cu un singur amendament – este și mult de muncă! De când am venit aici, n-am dat pe nimeni afară, dar s-a făcut selecția pe cale naturală – în echipă sunt acum fete din Dobroești, desigur, dar și din Berceni, și din Militari, și din Ozana, și chiar din Comuna Voluntari.

Am procedat așa, pentru că perioada de joacă s-a încheiat, ne gândim să facem istorie la propriu, adică să câștigăm campionate, să ne batem cu toți, să dăm fete la loturile naționale, să aducem în sala noastră cele mai galonate adversare. Avem un proiect și ne-am programat cu atenție pașii – deocamdată ne lipsește experiența, îndrăzneala, ne mai trebuie ceva muncă la tehnică, n-avem acele talii la portar, dar toate astea le vom învăța din mers. Nu ridicăm prea mari pretenții anul acesta, pentru că ținta noastră este să coagulăm grupul de bază, să învețe fiecare ce-nseamnă profesionismul, să lase amatorismul deoparte.

Am, deja, un mic nucleu, format din:
– Cristiana Petre, stângace, pe post de inter dreapta, născută 2003
– Ștefania Bragadireanu, pivot, născută 2004
– Andreea Mihăilă, tot pivot, 2003
– Larisa Orodel, inter stânga, 2003
– Camelia Cercel, centru și extremă stânga, 2003
Vin tare din urmă, cu șanse mari să se impună pe semicerc:
– Ivona Tudor, centru și inter dreapta, 2005
– Maria Tălpescu, inter dreapta, 2003
– Teodora Gheorghe, pivot 2004

Și lista poate continua, însă știți cât sunt de pretențios, aștept de la fetele mele să mai crească, în primul rând, pentru că eu joc acum cu handbaliste în primul lor an de Junioare II, pe când alții joacă cu fete anul doi și trei de juniorat. Sigur, vom merge de fiecare dată la victorie, însă nu pot emite pretenții pentru turnee semifinale pentru că n-am talie la portar. Dar vă promit că din sezonul următor voi ridica ștacheta mult mai sus. Am demonstrat în primul nostru meci că avem o echipă bine pregătită fizic, ba chiar și la tactică ne pricepem cumva, mai avem un pic și vom începe să punem probleme și marilor cluburi, să se aștepte la asta.

Și-i anunț pe iubitorii handbalului din comuna noastră că sâmbătă, 24 septembrie, începând cu ora 18:00, primim vizita echipei CSM București. Veniți să ne susțineți, avem nevoie de o atmosferă frumoasă…

Comments are closed.