Liniște pentru Petrolul. Măldărășanu nu primește întăriri

lun, 06 noiembrie 2017

Petrolul joacă pentru ultima oară pe teren propriu în prima parte a întrecerii cu Astra 2.

Un meci de final de sezon care ar fi putut deveni ”animat”, ținând cont de realitățile locale, jocul dintre Petrolul și Astra 2 pare a deveni unul liniștit. Trupa antrenată de Marius Măldărășanu face o figură frumoasă în campionat dar se află la mare distanță de puncte, 12, față de liderul pe care îl întâlnește, sâmbătă seara, de la ora 19.15, pe stadionul Ilie Oană. Întreruperea campionatului primei ligi, pentru dubla echipei naționale cu Olanda și Turcia, alimentau zvonurile care anunțau o serie de implanturi de la prima echipă a giurgiuvenilor către garnitura secundă a astralilor. Lucrurile sunt, însă, lămurite în condițiile în care Edi Iordănescu a decis ca tot lotul lărgit să meargă sâmbătă, în Turcia, pentru a onora un amical de lux cu Beșiktaș Istanbul. Măldărășanu va alinia, în aceste condiții, garnitura sa obișnuită care cuprinde, în cea mai mare parte, doar jucători de perspectivă.

Comments are closed.