Un primar, pe numele său Nicolae Robu, s-a apucat să-și spună părerea despre volei. Într-o ședință a Consiliului Local Timișoara. Omul nu numai că nu știe istoria (sportivă) a orașului pe care crede că-l conduce, însă face referiri și la programul olimpic… Ceea ce arată, încă o dată, lipsa de educație a multora dintre cei care ajung să ocupe astfel de funcții, la noi. Și nu mă refer la educația fizică.
Totul a pornit de la repartizarea banilor pentru sport pe plan local (acea cotă de 5%). Iar deciziile primarului Timișoarei au născut o adevărată polemică – să nu spun scandal. De parcă n-ar fi fost suficient, reducerea subvenției pentru echipele de volei UVT Agroland (masculină și feminină, ambele de prima ligă), de la 150.000 la 50.000 de lei, a fost justificată de Nicolae Robu într-un mod extrem de neelegant: ”Ce impact are voleiul? E foarte bine că unora le place să joace volei. Salut diversitatea de hobby-uri. Dar ce prestigiu aduce Timișoarei voleiul? Cine se uită la televizor la volei? Să dăm asemenea sume înseamnă bătaie de joc din banul public. Voleiul, nu vă supărați, mă mir că este sport olimpic. Și nu vreau să se simtă nimeni jignit. Este ca și cum te-ai pune să faci muzică cu trei note. Iese ce iese din trei note. Așa e și la volei”.
Firește că primarul ar fi putut să se limiteze în a invoca lipsa de popularitate a voleiului în Timișoara. Și să justifice astfel intenția de a diminua cota acordată echipelor Agroland. Deși, și în acest caz, acesta ar fi dat o palmă grea istoriei orașului pe care îl conduce. Și e suficient să spun că Aurică Dragan, triplu câștigător al Cupei Campionilor Europeni la volei, cu Rapid campion european la volei (și repet ”la volei”), sub culorile României, s-a născut și a învățat să joace volei în Timișoara. Iar pe lista celor care au deprins tainele acestui sport în orașul de pe Bega se mai află, printre alții, Marius Cata-Chițiga și Dan Gîrleanu, medaliați cu bronz la Jocurile Olimpice de la Moscova, în 1980.
Legat de nedumerirea lui Robu față de includerea voleiului în programul olimpic acesta ar fi putut să caute, înainte de ”a cânta după ureche”, pe net. De pe wikipedia, de pildă, ar fi aflat că în lume sunt 264 de milioane de practicanți ai fotbalului, respectiv 269 de milioane de pământeni care joacă volei… Cifre interesante, aflate pe la mijlocul ierarhiei de popularitate la nivel mondial dacă ne gândim că baschetul are cam 400 de milioane de practicanți, iar rugby-ul vreo 7 milioane. Dacă ar fi căutat poate că ar fi priceput că atunci când se stabilește programul olimpic nu se ține cont de audiența unui sport în Timișoara (nici măcar în România) sau de pasiunile sportive ale primarului de acolo.
Într-un top al audienței anuale la nivel global, potrivit site-ului MyTop, voleiul ocupă poziția a 4-a cu un miliard de telespectatori, fiind la egalitate cu tenisul. Înaintea sa se află fotbalul (3.5 miliarde), cricket-ul (3 mld) și hocheiul pe iarbă (2 mld). În Top 10 se mai găsesc tenisul de masă (900 milioane de telespectatori anual), baseball-ul (400-500 mln), golful (400-500 mln), fotbalul american (350-400 mln) și baschetul (400 mln).
Jalnic .fata mea este la minivolei si anul trecut a avut meci la timisoara si noi parinti am platit deplasarea ……jalnic pacat de copii care pun la suflet
Un neica nimeni primarul asta . El are treabă cu vopsitul parului , părerea mea este că nu are toată țigla pe casa.
D-l primar se vede ca s a pregătit punct numai pentru a fi primar
În rest cultura generala zero
Așa e în Romanica cineva trebuie sa conduca iar dacă nu are prea creturi și este blank cu atât mai bine