Marian Leondraliu: ”L-am uitat pe Mayweather – dezvolt boxul în comuna mea, 1 Decembrie”!

mie, 09 martie 2022

Recunosc, sunt un pic naționalist și cred în valorile românești. Sunt cetățean al Comunei 1 Decembrie de mai bine de 33 de ani, am lăsat Bucureștiul și am venit după soția mea, care este de aici. Vreau să spun că am început aici o activitate de descoperire de noi talente în box – există susținere din partea primăriei și cred că pot face multe.

Mulți m-au întrebat de ce am rămas într-o comună așa mică și nu m-am dus să antrenez afară, pe bani serioși. Da, am avut oferte din Anglia, să antrenez seniori, m-au dorit și câteva cluburi din București, să dezvolt secția lor de box, dar eu am preferat să rămân în comuna mea dragă. Și nu regret, pentru că am deja multe satisfacții profesionale.

1 Decembrie este o comună cu 7.000 – 8.000 de locuitori, nu știu exact, și cu toate acestea pot să mă laud, deja, cu medalii la campionatele naționale. Și nu au fost deloc întâmplătoare, pentru că în 2018 am intrat în lumea bună a performanțelor cu David Bratcoveanu (foto sus, antrenorul în stânga, tatăl să în dreapta), medalie de bronz la Naționalele de cadeți, din peste 500 de boxeri aflați pe listele de concurs. Și același Bratcoveanu a urcat din nou pe cea de-a treia treaptă a podiumului, tot la cadeți, în anul următor. A luat bronzul, însă foarte bine putea să boxeze finala, a fost o decizie la preferința arbitrilor, subiect pe care nu vreau să-l dezvolt. Vreau să spun că David este din Cartierul Berceni, și vine de două ori pe zi la antrenamente – putea să-și găsească un alt club în drumul lui, mai aproape de casă, dar s-a creat o legătură puternică între sportiv și antrenor, pe care o simțim amândoi.

Un alt boxer care s-a impus este Andrei Gavrilei (foto jos), un junior care a luat medalii de bronz și la Naționalele din 2020, și la cele din 2021. În acest sezon, participăm la juniori, cu Bratcoveanu, apoi la tineret, cu Gavrilei și Mihai Mirea, un boxer care joacă și fotbal, în echipa de seniori a clubului.

Eu mă declar mulțumit și spun că munca noastră se vede, veți mai auzi de noi! Dacă ar fi să fac o paralelă între copiii de astăzi și cei de pe vremea mea, aș spune că cei de astăzi sunt mai puțin responsabili față de ceea ce fac și tratează boxul cu mai puțină seriozitate. Nu toți, firește, însă spun că la sală vin destui tineri, dornici să încerce mănușile, dar puțini rămân, când văd ce muncă este. Sunt un pic dezamăgit, din acest punct de vedere, dar asta este noua generație! Am găsit și copii buni, muncitori și spun că avem conditiile necesare să facem ce trebuie. Chiar în această perioadă am primit un ring, mi-l doream de mai multă vreme, și urmează să sparg un perete, cand va veni căldura, ca să măresc puțin sala și să-l montez – este altceva antrenamentul în ring, că nu facem toată ziua box cu umbra!

Referitor la povestea luptei dintre mine și Mayweather, am simțit că se teme, după ce l-am pus jos, chiar la începutul primei reprize, și-l terminam în minutele următoare, dar a intervenit arbitrul, care m-a temperat, cu decizii aberante. Am pierdut pe nedrept, dar ce mă bucură este faptul că și acum își aduce aminte de mine. Mi-a spus boxerul Ronald Gavril, care se află în clubul lui, și care l-a auzit spunând ”Ce bătaie mi-a tras românul ăla”. Din păcate nu am filmarea acelui meci, o caut de multă vreme, dar nimeni nu o mai are.

CV Marian Leondraliu
Născut pe 15.04.1969
– A-nceput boxul la Clubul Spartac București, cu Maistrul Gheorghe Tomescu și Nicolae Aliuță
– Cizelarea, perfecționarea și educația, recunoaște Leondraliu, s-au petrecut sub comanda lui George Potea, nimeni altul decât nepotul filozofului Petre Țuțea
– Este campion national la tineret, 1987 și 1989, la categ.57kg
– În anul 1994 devine campion national de seniori
– În 1995 câștigă și Turneul international Centura de Aur
– La Mondialele de la Berlin, din 1995, a boxat cu Floyd Mayweather, meci pe care l-a pierdut, după ce l-a pus la podea pe american. Specialiștii vremii au spus că Leondraliu era
câștigătorul de drept
– După ce a trecut la profesioniști, a devenit campion la două categorii – super pană și semi ușoară

Comments are closed.