Tehnicianul giuleştenilor, Marian Rada, a preferat să vorbească moderat despre verdictul celor de la TAS:
„Eu încă nu cred că a fost depus vreun memoriu de cei de la Chiajna. Dacă e adevărat, nu ne rămâne decât să aşteptăm. Cred că am demonstrat că merităm să jucăm în Liga I. Cei de la TAS trebuie să ţină cont şi de barajul ăsta, doar nu l-am jucat degeaba“, a declarat acesta pentru Prosport.
Rapid a învins-o sâmbătă pe Concordia cu scorul de 2-1. Pentru giuleşteni au marcat Coman şi Ioniţă II în timp ce pentru ilfoveni a punctat Florea.
Imediat după derby, Rada era ironic spunând: „Şi atunci de ce a mai jucat, dacă ştia sigur că va rămîne în prima ligă? Dar ştiţi ce o să facem? Pînă prin septembrie, cînd s-o da decizia, o să luptăm să strîngem cît mai multe puncte, pe care să le preia Chiajna, aşa poate o să se descurce mai bine şi n-o să mai retrogradeze. Sau poate or face campionatul de 19 echipe pe parcurs, după ce va fi primită şi Chiajna.„

