Programat în Sala Sporturilor din Chiajna, astăzi, de la ora 19.30, în preliminariile Campionatului European de handbal din 2016, meciul dintre echipele masculine ale României şi Finlandei va fi prefaţat de un moment inedit. Desemnat recent antrenor al formaţiei de fotbal Concordia, Marius Şumudică a acceptat să-şi arate talentul ca handbalist, urmând a trimite mingea mică spre poartă, de pe semicerc.
Înaintea partidei din preliminariile CE, începand cu ora 17.30, se va disputa un meci de handbal între echipele de copii de la Concordia Chiajna şi CSM Bucureşti. Intrarea la meci este liberă.
Cum Finlanda nu reprezintă o forţă în handbalul european, echipa României porneşte favorită în această dublă întâlnire. Şi aceasta deşi naţionala noastră nu va putea conta pe Criciotoiu şi Csepreghi (ambii de la HCM Constanţa), accidentaţi. În plus, şi Alexandru Şimicu, cel mai bun handbalist român în 2013, este incert.
Disputa cu formaţia nordică este programată în două manşe, returul urmând a se desfăşura pe 5 aprilie, la Karjaa. Câştigătoarele din play-off intră în faza a doua a calificarilor, iar de acolo 14 echipe naţionale vor obţine direct biletele pentru Europenele care vor avea loc în Polonie, în 2016.
Celelalte meciuri din Play-off: Grecia – Bosnia Herţegovina şi Estonia – Elveţia.

