Mare meci, mare – Unirea Dobroești – AFC Rapid!

mar, 23 mai 2017

Este penultima etapă din play-off-ul Ligii a V-a, un meci în care ambele adversare vor să facă impresie bună, pe final de campionat. Sigur, avantajul este de partea Rapidului, care și-a asigurat și matematic promovarea în Liga a IV-a, un pas important al alb-vișiniilor, în tentativa lor de a reveni pe prima scenă a fotbalului românesc.

Și dacă spiritul din Grand încearcă să reînvie, nici adversarii lor de mâine nu se vor lăsa mai prejos – ”Trebuie să ne ridicăm la nivelul oaspeților, să contribuim și noi la spectacolul sportiv. Și dacă o să avem toți jucătorii valizi și prezenți la teren, eu cred că spectatorii vor avea ce vedea”, ne declara președintele Clubului Unirea, Ioan Profir. Trebuie să spunem că gruparea din Ilfov a progresat de la o etapă la alta, iar din septembrie 2016, când a intrat pentru prima oară în circuitul Ligii a V-a, și până la finalul acestui play-off putem spune că s-a conturat un sistem de joc, că tinerii din echipă, în marea lor majoritate din Dobroești, au devenit ambițioși. Vor termina, probabil, pe locul trei, o poziție onorantă, pentru un prim sezon.

Partida ACS Unirea Dobroești – AFC Rapid București va avea loc miercuri, de la ora 20:00, pe Țiriac Arena.

Comments are closed.