Rapid a primit oferta de a fuziona cu Concordia Chiajna, însă giuleștenii nici nu vor să audă de așa ceva!
În direct la Digi Sport Special, Nicolae Manea a mărturisit că s-a întâlnit cu primarul Chiajnei, i-a mulțumit acestuia pentru propunere, dar spune că Rapid nu poate juca decât în Giulești, sub un singur nume, chiar dacă situația clubului este foarte delicată.
„Eu îi mulțumesc domnului Minea, m-am întâlnit întâmplător cu el la o cafenea. Este greu, Rapid e numai unul, cu tot ce ține de el, dar ne ducem crucea mai departe! Eu sper într-o revenire, să sperăm că vor veni oameni lângă Rapid. Nu aș vedea niciodată să meargă suporterii noștri la Chiajna. Rapid e unul singur și așa va rămâne”, a spus Manea.
Fără licență pentru Liga 1, Rapid așteaptă decizia de la TAS. Nicolae Manea nu a ezitat să-l atace din nou pe Viorel Duru, șeful Comisiei de Licențiere din cadrul FRF.
„Vrem să promovăm sportiv, ne mai trebuie un punct. Cei de la Iași vor juca dezinvolt, nu mai au presiune, dar și noi suntem pregătiți. Am făcut toate actele pentru TAS, dosarul, traduceri, am plătit taxa de înscriere inițială, una simbolică, de 1.000 de euro. Dacă vor fi trei arbitri, taxa va fi în jur de 20.000-25.000 de euro. Trebuie să existe banii! Dacă nu îi aveam, atunci abandonam și la revedere.
Avem o Federație serioasă, mă așteptam să meargă la TAS. E vina domnului Duru, care o dată se apără, iar apoi nu se mai apără! Eu am participat și la fond și la apel, iar Duru ne-a refuzat de la început licență. Au și alte echipe probleme, dar nu mai avem ce să schimbăm. I-am spus lui Duru că are ceva cu noi”, a mai afirmat Manea.
Patronul echipei antrenate de Marius Şumudică nu a renunţat la gîndul ca echipa sa să fuzioneze cu Rapid.
„Vreau să facem Concordia Rapid. Să vină aici, la Chiajna. Avem super bază de pregătire. I-am zis şi lui Nae Manea, am vorbit şi cu Şumudică. Şumudică a zis că ar fi încîntat. Lui Nae i-ar conveni! Ce să facă Rapidul? Nu putem lăsa echipa să moară.
Rapidul nu poate promova în Liga 1, singura şansă sîntem noi. Să vină aici să facem echipă puternică. Eu i-am propus lui Nae, acum aştept mutarea din partea lor.
În 30 de zile putem schimba numele şi rezolvăm treaba. Eu sînt disponibil”, a declarat primarul din Chiajna, Mircea Minea.

