Ministerul Sportului, o autoritate fără credibilitate!

lun, 07 martie 2016

Ideea acestui material a pornit de la o concluzie dramatică – la mai bine de 25 de ani, de la Revoluția din Decembrie ’89, nu mai există o autoritate națională, care să rezolve corect litigiile din sport, la care să te duci cu inima deschisă, unde să poți fi primit și ascultat și de unde să pleci convins că judecătorii au fost obiectivi, oricare ar fi fost verdictul lor.

Și cum orice lucru rău începe de la cap, cum spune românul, îndreptăm tunurile pe Ministerul Tineretului și Sportului, instituție care nu a avut, nu are și nu va avea prea curând o strategie adevărată de dezvoltare a sportului – mulți dintre oamenii care au stat în jilțul de ministru au urmărit alte interese, decât cele ale sportului și tineretului, unii dintre ei ajungând chiar la închisoare, pentru delapidare sau alte inginerii financiare, în favoarea buzunarului propriu. Credibilitatea acestui Minister a scăzut la cote alarmante – în cârdășie cu federațiile, funcționarii MTS au acoperit cheltuielile defectuoase, deturnarile de fonduri, nerespectarea angajamentelor de performanță.

Sigur, federațiile, conform Legii 69/2000, sunt persoane juridice de drept privat, de utilitate publica, autonome, neguvernamentale, apolitice si fara scop lucrativ. O definiție cu termeni care se bat cap în cap și care acordă libertate deplină acestora, pe banii contribuabililor. Dacă este federație de drept privat, atunci ar trebui să se autofinanțeze, iar dacă este apolitică, atunci ar trebui ca niciun membru să nu aparțină vreunui partid, iar în fruntea Ministerului Tineretului și Sportului să fie un om fără culoare politică, ales de către marea familie a sportului românesc.

Revenim la federațiile care primesc finanțare de la Bugetul de Stat, dar cheltuie banii după bunul plac, cum vine asta? Mai mult, sunt controale anuale, pe care Ministerul ar trebui să le facă la federații, și pe linie financiară, și pe linie sportivă, dar nu formal, așa cum s-au facut, de pildă, la Federația de Ciclism, pe vremea secretarului Selejean și a președintelui Badea – acolo s-a furat mai bine de 10 ani, dar Ministerul și fostul secretar de stat Tocală dădeau lui Selejean certificate de bună purtare. După mai multe reclamații, o comisie de la Ministerul de Interne a făcut controale și a găsit un dezastru – funcționarii din Minister nu și-au recunoscut slăbiciunile, rezolvând problema într-un stil propriu, n-a mai dat bani cliclismului, iar sportul cu pedale este pe cale să dispară.

Și sunt convins că în multe federații se fură, ca să spun pe românește, cu acte în regulă, la prima vedere, dar un expert contabil ar descoperi lesne toate aceste inginerii păguboase. Și când țara asta va fi curată, iar Beciul aproape gol, poate atunci va avea timp și DNA pentru sportul românesc, să-l primenească, să-l facă fair, conform sloganului – ar avea mult de lucru! Sau măcar să vină acea Comisie de Abuzuri, că am auzit că există una în Parlamentul României, dar una corectă, obiectivă, nu așa cum este Comisia Națională pentru Combaterea Discriminării.

Și am dat acest exemplu, pentru că, iată, un caz petrecut în handbalul românesc a fost judecat de trei instanțe și toate au dat verdicte diferite. Și vorbim de cele petrecute la Zalău, acolo unde fanii echipe de handbal din localitate au fost acuzați că au făcut ca maimuța și că au adresta cuvinte jignitoare în direcția sportivelor de culoare Allison Pineau, din Franța, și Do Nascimento, din Brazilia. Prima Instanță, Comisia de Disciplină a Federației, a zis că a fost discriminare, a doua Instanță, Comisia de Apel, tot a Federației, a demontat total aceste acuzații, pentru ca, într-un final, să se bage în seamă și această Comisie Națională pentru Combaterea Discriminării, care a-nceput să-mpartă amenzi, și clubului din Zalău, și Federației, și observatorului, și arbitrilor. Menționăm că între prima Instanță și ultima, dosarul cu probe nu a fost îmbunătățit.

Considerăm că această Comisie a Statului, care Combate Discriminarea de orice fel, a judecat formal – nu știu dacă a făcut abuzuri, cu aceste amenzi, dar poate fi taxată ca prestând servicii de suprafață și emițând judecăți fără o cercetare temeinică și cu părțile implicate față în față – și dacă cele două Instanțe ale Federației , Comisia de Disciplină și Comisia de Apel, au procedat și ele cam nestatutar, ne așteptam ca o instituție a Statului să dea exemplu de anchetă obiectivă și bine documentată. Statul își permite așa ceva, deasupra lui este doar Curtea Europeană a Drepturilor Omului, dar cine își permite să plătească atâtea taxe? Oricum, CEDO, din păcate, a condamnat România de multe ori, pentru nedreptățile contra cetățenilor proprii.

Comments are closed.