Despre titlul mondial Universitar cucerit în Spania, de antrenorul Mihăilă și studenții săi, încă se mai vorbește, pentru că mai sunt iubitori de handbal care n-au înțeles nici până acum ce metode a folosit Mihăilă de a reușit să-i țănă în frâu pe cei mai rebeli jucători din campionatul intern – ba i-a mai pus și la muncă grea, pentru că n-a fost așa ușor să ajungi în vârful ierarhiei mondiale, fie și una studențească.
Am mai vorbit de grup, i-am mai amintit pe Șandru și Capotă, pe Iancu și Militaru, pe Rotaru sau Ungureanu, dar azi ne vom opri la povestea lui Andrei Florin Bejinariu, un tânăr piteștean care ne-a spus cu cea mai mare sinceritate că nu i-a plăcut handbalul și n-a vrut să practice acest sport…
”Eu sunt mai independent, din fire, și n-am vrut să fiu cicălit de handbaliștii din familia mea (n.n. părinții săi au făcut handbal de performanță, iar tatăl său, Gheorghe Bejinariu, zis și Ghiocel, a făcut o frumoasă carieră și în arbitraj). Nici nu m-am gândit să urmez calea handbalului, dar am fost obligat de profesorul meu de sport, domnul Spirea, care îmi cunoștea familia și își închipuia el că trebuie să am o genă de handbalist în mine, oricât de mică ar fi ea. Plus de asta, eram și ceva mai răsărit, așa că am ajuns pe semicerc, aproape cu forța”, ne spunea tânărul Bejinariu.
Nu știm dacă părinții lui l-au cicălit, cert este faptul că Andrei a prins repede din tainele sportului cu mingea mică, alături de antrenorii Dan Burcea și Alin Oprescu, juniorul devenind campion național cu gruparea H & V Pitești. Mai mult, în sezonul următor a și făcut saltul la prima ligă masculină, printr-un transfer la Satu Mare, sub bagheta tehnicianului Ioan Palko.
După doi ani departe de casă, Andrei a ajuns la Vaslui, unde proiectul era unul ambițios, mai ales prin venirea antrenorului Leonard Bibirig. ”După locul opt cu Satu Mare în Cupa Reomâniei, am fost aproape de podiumul Cupei cu HC Vaslui – am prins poziția a IV-a, dar am prins meciuri tari, cu antrenorul Bibirig nu te joci”, recunoștea Andrei.
După alți trei ani în Vaslui, piteșteanul s-a apropiat și mai mult de casă, iar în sezonul trecut a ajuns la Pandurii Tg. Jiu, unde pe banca tehnică a fost Liviu Andrieș. La Tg Jiu a terminat campionatul foarte dezamăgit de atmosferă, de modul în care a fost tratat de antrenor, de șefi, iar faptul că are o restanță salarială de șase luni spune totul. ”Am fost deja anunțați că la Tg Jiu se-nchid porțile, e o tragedie ce se intâmplă, e ușor să desființezi echipe, dar nu se știe dacă vreodată vor mai apărea altele în locul lor. Sunt în discuții cu câteva echipe, dar nu m-am decis încă, voi vedea care va fi drumul meu”, mai spunea proaspătul campion mondial.
Și pentru că tot a venit vorba de Malaga, Spania, și de Campionatul Mondial Universitar, l-am întrebat și pe Andrei cum a fost posibilă această performanță, ce atu-uri au avut el și colegii lui, față de adversari mult mai bine cotați.”Am avut convingerea că tot ce-am câștigat acolo, fiecare meci, fiecare gol, le-am merititat pe deplin – noi am muncit pentru fiecare metru, cum se spune, iar dacă vreți să aflați secretul nostru, ar exista unul – unitatea de grup, familia, vestiarul, a fost ceva cu totul diferit, față de 2014 – atunci am luat locul șase, acum am devenit campioni mondiali, este ceva diferență, nu”?
I-am dat dreptate, ce era să fac. L-am întrebat cum a ajuns el în echipă, făcând aluzie la faptul că tatăl său este un apropiat al lui Mihăilă – ”Numele ăsta de Bejinariu m-a făcut să muncesc dublu, mă temeam ca oamenii să nu fie răutăcioși, sunt băiatul lui tata, așa este, dar numai biologic, pentru că tot ce-am construit a fost pe munca mea. Credeți că dacă nu făceam față rigorilor, mă lua domnul Mihăilă în echipă? Am tras tare la antrenamente, plus că și eu eram jucător de Ligă Națională. Sigur, mi-a prins bine acest Mondial, pentru că eram cam dărâmat psihic de ceea ce se întâmpla la Tg. Jiu. Medalia de aur mi-a deschis alte drumuri, poate că și o meritam, zic eu! Cu toți antrenorii cu care am lucrat până acum m-am înțeles destul de bine. De la toți am învățat câte ceva – Dan Burcea se informa de pe internet, știa multe și făcea totul pentru noi, ca să ne fie bine. Antrenorul care m-a marcat cel mai mult este Leonard Bibirig, cred că este unic la pregătirea fizică și simt asta. Era dur, dar și eu eram un pic rebel, nu făceam întotdeauna ce spunea el și asta îl înfuria, dar numai pe moment, pentru ca dupa aceea să comentăm situația pe un totn normal, și datorită lui sunt campion mondial”, recunoștea Bejinariu Junior.
Și până unde mai ieri stătea la Tg Jiu, într-un apartament cu chiria neplătită de câteva luni, iată-l acum pe mondialul nostru cu gândul la un transfer în străinătate: ”Visez să ajung la o echipă din campionatele Germaniei sau Franței, undeva unde toată lumea se gândește la marea performanță. Doar așa pot și eu să ajung în lotul național, este un vis, sper nu prea îndepărtat. Mi-am urmărit cu interes idolii, pe sârbul Karabatic, pe neamțul Roland Klein și pe islandezul Valur Sigurdsson, este ca o flacără a pasiunii, care arde în permanență. Pentru mine ei sunt exponenții handbalului modern, la care aspir și eu”, încheia campionul mondial al studenților. Ei, da, cu astfel de jucători tot să pornești la drum! (I.P.)



