Nadia, Halep și Țiriac, trei pentru redresarea gimnasticii românești!

lun, 10 decembrie 2018

Cu o săptămână în urmă, la Țiriac – Telekom Arena s-a inaugurat și Sala de Gimnastică Nadia Comăneci, eveniment prea puțin comentat de presa românească și care riscă să cadă chiar în derizoriu, dacă nu-i acordăm importanța cuvenită. Spun asta, gândindu-mă că antrenorii care vor începe lucrul cu copii între 3 și 5 ani sunt soții Lăcrămioara și Cristi Moldovan, un cuplu de tehnicieni despre care s-a vorbit mereu laudativ, dar care n-a fost totdeauna pe placul celor de la Federația Română de Gimnastică – nici pe placul fostului președinte Adrian Stoica, dar nici a actualei conduceri, reprezentată de Andreea Răducan. De altfel, la această inaugurare au fost prezenți mulți din foștii campioni ai sportului românesc, care au apreciat inițiativa lui Țiriac, Nadia și Halep, dar au lipsit, din păcate, oficialii Federației, semn că această acțiune face parte din Statul paralel, pe care Andreea Răducan și întreaga Federație nu-l agreează.

Ca o părere personală, vreau să spun că sunt entuziast, faptul că în această activitate s-au implicat Nadia, Țiriac și Halep (foto: Gym Nadia), asta înseamnă garanția unei funționări transparente, în baza unor programe performante, care vor fi urmărite pas cu pas și care vor duce la o explozie de performanță în gimnastica noastră, peste două sau trei cicluri olimpice. Și mai pariez și pe antrenorii Lăcrămioara și Cristi Moldovan, care vor fi ajutați de Diana Bulimar, tehnicieni care vor promova munca în echipă, eficiența, inteligența și adaptabilitatea la vârsta fragedă a viitoarelor sportive.

Aș vrea să știu, totuși, de ce Nadia și Țiriac au stat deoparte până acum, asistând impasibili la moartea gimnasticii românești – probabil că le-a fost greu să-i arate cu degetul pe Octavian Bellu și Mariana Bitang, vinovații principali de distrugerea lotului olimpic 2013-2015, dar asta a fost fatal pentru artistica noastră. Mai mult, Nadia a tot venit în țară, a participat și la unele evenimente ale Federației, ba chiar este a devenit și președinte de onoare și ar fi putut cere socoteală federalilor, de neimplinirile de la Rio și nu numai. Prin prezența ei alături de Stoica, Răducan și compania, Nadia Comăneci a fost de accord cu incompetența celor amintiți, cu metodele falimentare puse în practică de aceștia. Sunt convins că există ceva umbre în relația dintre Nadia și oficialii Federației, poate voi avea vreodată ocazia s-o întreb pe marea noastră campioană toate acestea, cine știe? În ceea ce-l privește pe Țiriac, el a fost mereu aici și a știut fiecare pas greșit al gimnasticii noastre – s-a implicat abia acum, după ce artistica noastră este ca și îngropată, ba chiar i s-au făcut și câteva pomeni. De ce acum? Ca orice afacerist cu fler, Țiriac a simțit că a venit vremea să investească și în gimnastică și nu putea construi altceva, deasupra patinoarului său, decât o sală cu destinație precisă și să-i cheme alături de el pe Nadia și Halep, numele cele mai grele din sportul românesc, care să-i creeze o imagine, bună de vândut. E ok și-așa, ba chiar m-aș bucura dacă ar mai face 2-3 astfel de săli, care să fie răspândite prin toată țara.

Și revenim la Federația de Gimnastică, for care se ocupă, în continuare, cu procese împotriva Silvanei Peng, mama fostei gimnaste Asiana Peng, în loc să facă strategii de dezvoltare. Iar doamna Peng se întreabă cu obstinație, de ce Andreea Răducan, o fostă gimnastă care a trait experiențe în lotul olimpic, este la fel de insensibilă și dezinteresată ca Adrian Stoica, de ce continua procesul îndreptat împotriva sa, când știe foarte bine că tot ce a reclamat ea, s-a întâmplat în lotul de la Izvorani, în perioada 2013-2015 – fapte dovedite, chiar în Instanțele de judecată. ”Pentru Stoica, Răducan și ceilalți a fost ușor să devină procesomani, ei au avut bugetul Federației la îndemână, au cheltuit o grămadă de bani, cum o fac și acum, fără să-i tragă cineva la răspundere – acești bani, din subvențiile Ministerului Sportului, sunt alocați pentru pregătire, pentru echipament, pentru hrană și indemnizații. Și să spună Andreea Răducan cu câți bani a plătit Casa de Avocatură Savu&Cristescu pentru procesul cu mine”?

Chiar așa, Andreea, poți să declari public sumele cheltuite cu acest proces?

Ionel Pană

Comments are closed.