Incredibil, dar adevărat – în Comuna Snagov se face șah de ani buni, iar tinerii de acolo au ajuns la un ELO de top internațional. Antrenorul lor, Petre Grigore, face zilnic naveta la Snagov, el fiind ploieștean de origine, însă recunoștea că este foarte încântat de talentul copiilor de la țară, de ambiția lor și de dorința de munci mereu tot mai mult.
”Am ajuns aici, la Snagov, în 2007, la o grupă de 20 de copii, cu vârste cuprinse între 6 și 10 ani. Făceam inițiere, cum fac și acum, de altfel, dar lucram și la marea performanță. Acum am 50 de legitimați, din care 30 sunt activi, sportivi cu care merg la concursuri în județ și în afara lui. În plus, clubul nostru are un parteneriat cu Grădinița din Ghermănești, unde și acolo mă ocup cam de 40 de copii din grupa mare și mijlocie.
Nu muncim degeaba, firește, și dacă aș fi simțit că cei care vin nu au talent, nu sunt dotați pentru acest sport, atunci aș fi renunțat. Dar și la club, și la grădiniță am descoperit sportivi făcuți pentru șah, cu talent, cu dorință, serioși, chiar de la vârste fragede. Ne lăudăm cu o campioană europeană, cu multipli câștigători de titluri naționale și ocupanți ai podiumurilor de premiere la diferite concursuri, ba mai mult, am format o echipă de junioare care s-a bătut la promovarea în Superliga Națională, obținând succesul, în fața altor teamuri de senioare. Nu vom merge în Superligă, nu îndeplinim toate criteriile, însă noi am arătat că putem”, ne vorbea Maestrul Internațional Petre Grigore.
Iată lista celor mai galonați ”nebuni”, ai tablei cu 64 de pătrate:
– Andreea Năstase, 14 ani, campioană europeană la blitz, în 2015, competiție ce a avut loc în Serbia, la Novi-Sad. Are numeroase titluri naționale,iar în noiembrie anul acesta va merge în Grecia, la Campionatele Mondiale. Are un ELO de 1870 de puncte
– Robert Năstase, 16 ani, Maestru FIDE, ELO 2198 de puncte, în topul mondialcelor mai buni șahiști de vârsta lui. Multiplu campion național
– Ana Maria Rata, 12 ani, ELO 1396 de puncte, locul 3 ân campionat, cu echipa, locul 6 la individual și câștigătoare a mai multor turnee
– Andrei Rata, 11 ani, ELO 1298, multiplu medaliat la diferite concursuri
– Carmen Dragomir, 10 ani, ELO 1350. Aur la naționalele pe echipe, locul 5 la individual și câștigătoare a mai multor turnee
Andreea Năstase, Ana Maria Rata și Carmen Dragomir au fost componentele echipei ce a reușit marea surpriză, calificarea în Superliga Națională. Trebuie să spunem că frații Ana Maria și Andrei Rata sunt veniți din Basarabia, după Revoluția română din Decembrie 1989. Și tot frați sunt și Aandreea și Robert Năstase.
Pe lista de așteptare, cum se spune, se mai află și alți șahiști, pe care antrenorul îi pregătește pentru marea performanță. Și vorbim de Maria Constantin, 10 ani, Saizu Ilynka, 11 ani, Mihaela Lixandru, 8 ani, Cătălin Codrescu, 13 ani, cel mai vechi sportiv din club, Matei Trușcă, 11 ani, sau Andrei Popescu, 10 ani, cu toții câștigători de turnee, desfășurate în Ilfov sau în afara județului.
”Poate că ar fi trebuit să avem ceva mai multe rezultate, dar a fost un an mai greu financiar și n-am putut merge la toate competițiile dorite și cu un număr cât mai mare de sportivi. Nu disperăm și știm că în sezonul viitor vom avea mai multe performanțe, conducerea clubului are încredere în noi”, încheia antrenorul.
Petre Grigore
– Maestru Internațional din anul 2000
– Locul 9 la Europene, locul 10 la Mondiale
– Câștigător al Turneului Internațional de notorietate Open Predeal (un fel de Grand Prix din calendarul FIDE)
– Locul 3 la Naționalele de blitz, 2009, prilej cu care a și fost premiat de campionul mondial în exercițiu, la acea vreme, indianul Anand
– Multiplu medaliat la naționalele de juniori
– L-a avut ca model, la tabla de șah, pe marele Garry Kasparov
– Căsătorit și tată al unei fetițe care astăzi, 3 septembrie, face 8 zile!


