Nici n-a început Olimpiada niponă, că s-a și petrecut primul viol!

lun, 19 iulie 2021

Poliția metropolitană din Tokyo a arestat, duminică, un bărbat de naționalitate uzbecă, pentru un presupus viol asupra unei femei din Satul Olimpic. Bărbatul, un student în vârstă de 30 de ani, identificat sub numele de Davronbek Rakhmatullaev, care face parte din personalul care lucrează în interiorul Stadionului Olimpic (foto), ar fi agresat sexual o altă lucrătoare din zonă, în vârstă de 20 de ani, se arată în ancheta poliției.

Organizatorii Jocurilor au făcut o declarație Agenției EFE, prin care spun că suspectul nu are nicio legătură cu Comitetul de Organizare a Olimpiadei sau cu companiile sale contractate, ci lucrează pentru un contractor angajat într-o parte a operațiunilor Jocurilor.

Oficiali ai Tokyo 2020 au numit incidentul extrem de regretabil și a menționat că, dacă faptele se confirmă, vor submina încrederea în Olimpiada japoneză. Postul nipon de televiziune NHK susține că violatorul lucra într-o cafenea din preajma stadionului și s-a întâlnit cu victima în ziua incidentului. Atacul ar fi avut loc în apropierea locurilor spectatorilor, după ce a urmărit o repetiție a ceremoniei de deschidere a jocurilor.

Bărbatul a negat acuzațiile și a afirmat că femeia nu i-a respins avansurile, declarație ce a apărut la același post național de televiziune. Poliția investighează în continuare.

Comments are closed.