În mai puțin de o săptămână, naționala de handbal feminin a României a susținut primele partide din campania de calificare la Campionatul European din 2016, ce se va desfășira în Suedia. Au fost două victorii, puțin cam în ceață, dacă mă pot exprima așa, și nu atât prin prisma scorului de pe tabelă, cât mai ales în urma evoluției tricolorelor într-o echipă ceva mai nouă, cu un antrenor, Tomas Ryde, și el în premieră la o selecționată românească.

Nici nu ne puneam problema ce-o să facem cu Lituania, acasă, și cu Belarus, în deplasare, pentru că fetele noastre aveau toate atu-urile de câștigătoare, dar pe noi ne-au interesat aceste întâniri pentru că, doar peste două luni, vom merge la Campionatul Mondial din Danemarca, unde ne dorim o nouă performanță, adică medalie, după o secetă de 10 ani (argint în 2005, Rusia, cu Gheorghe Tadici pe banca tehnică).
Și pentru că tot a venit vorba de secetă, acesta este un fel de lait motiv pentru handbalul românesc, pentru naționalele noastre, care nu găsesc poarta minute în șir, fie la început de reprize, fie la sfârșitul lor sau când alor noștri li se încețoșează mintea, adică li se pune pata, și aruncă mingiile departe de cadrul de metal cu plasă.

Daca în prima partidă am câștigat ceva mai lejer la Valcea, împotriva Lituaniei, scor 29 – 20 (16-10), în deplasarea de la Minsk nu prea le-am luat în serios pe adversare, care ne-au condus mai bine de treisferturi din partidă (Neagu a egalat la 20, în minutul 50). Mai mult, în primul mitan, fetele noastre au avut o secetă de șase minute în care nu au marcat, timp în care tabela s-a schimbat doar în favoarea gazdelor. Nu este un capăt de țară, poate că drumul lung până la Minsk n-a fost tocmai pe placul tricolorelor, dar îngrijorător este faptul că seceta persistă la naționala feminină, și nu numai – a fost și pe vremea lui Tadici, și pe vremea lui Voina, este, iată, și pe vremea lui Ryde, care nu se dovedește, nici el, omul care-aduce ploaia.

Sigur, se poate spune că Ryde este la-nceput, că mai trebuie să treacă ceva timp, ca să cunoască handbalul românesc , cu toate metehnele lui, dar naționala României nu a ajuns loc de joacă pentru orice antrenor, mai ales că se pretinde unul de înaltă calificare și pretențios, nevoie mare. În plus, vine Mondialul și nu arătăm prea bine – să spunem lucrurilor pe nume acum, să încercăm să îndreptăm greșelile cât mai e vreme, nu să regretăm după, să ne întristăm de sărbătorile din decembrie, așa cum facem de patru ani încoace, după bronzul de la Europene, din 2010:
– 2011, locul 13, la CM din Brazilia
– 2012, locul 10, la CE din Serbia
– 2013, locul 10, la CM din Serbia
– 2014, locul 9, la CE din Croația și Ungaria

Dar pe Ryde nu-l interesează bucuriile românilor, el vrea opt oameni în staff și materiale de antrenament din ”oțel suedez”, din cel mai bun, dar nu se angajează că dă salariul înapoi, dacă ratează în Danemarca. Ce s-ar fi întâmplat dacă ne bătea Belarusul, în calificările astea pentru Europene? Mai nimic, probabil că s-ar fi mărit staff-ul tehnic cu încă un membru, iar selecționerul primea un bonus la contract! În acest an, din nefericire, am ratat toate obiectivele, cu toate naționalele intrate în competiții, șapte la număr, și la feminin, și la masculin. Ne gândim că poate echipa de senioare să mai spele din rușinea înfrângerilor, suferite pe semicercuri străine – zic și eu!