În această seară s-a disputat o nouă rundă din calificările Cupei României, Faza Județeană. Se pare că celor de la ACS Unirea Dobroești le place competiția surprizelor, având un parcurs excelent, până acum. Și spunem asta, gândindu-ne că în Liga a IV-a, a Campionatului Județean, fotbaliștii din Dobroești au o comportare fluctuantă, alternând de la înfrângeri usturătoare, la victorii meritate.
De când au început calificările în Cupa României, ACS Unirea Dobroești are o altă atitudine, o altă abordare a meciurilor. Au debutat în fața celor de la Atletico Floreasca, adversari în fața cărora suferiseră o înfrângere în campionat, cu scorul de 0-2. Dar în Cupă, Unirea s-a dezlănțuit și a învins cu 4-2.
În etapa a II-a, cea de astăzi, Dobroeștiul a înfruntat pe teren propriu, adică la Baza Sportivă Ion Țiriac, de la capătul Pantelimonului, o nouă adversară, mai precis pe AFC Viitorul Găneasă. N-a fost un meci ușor, pentru că oaspeții, cu o medie de vârstă ceva mai scăzută, i-au luat la alergat pe cei de la Dobroești, irosind ocazii cât roata carului. Și cum legea nescrisă din fotbal funcționează de fiecare dată, cei care au marcat primii au fost chiar cei dominați, adică cei de la Unirea. A fost 1-0 pentru Unirea, prin golul marcat de Mao Rădulescu. Dar Viitorul a reacționat imedia și a egalat, la doar două minute. Și când mai erau câteva zeci de secunde de joc, Costică Marchidan s-a înălțat în careul advers și a trimis balonul cu capul, în poarta oaspeților – repriza întâi s-a terminat cu 2-1 pentru Unirea.
Repriza secundă a fost mult mai animată ca prima, mai ales că s-au mai marcat alte patru goluri – trei pentru Unirea Dobroești, prin Florinel Vieriu 2 și Vali Harle, și unul pentru oaspeți. S-a terminat 5-2 pentru Unirea, care merge mai departe. ”V-am spus că vrem să mergem cât mai mult în Cupă, să prindem primăvara și să jucăm cu tribunele pline”, ne spunea antrenorul Nicușor Glonț. În campionat, Unirea va juca ultimul meci al turului în deplasare, pe terenul celor de la ACS De Sănătate Voința Buftea.





