Noua siglă a FR de Scrimă, inspirată din fandările Laurei Badea

mar, 29 martie 2016

Cu ocazia prezentării scrimerilor calificați la Jocurile Olimpice de la Rio, Federația Română de Scrimă și-a dezvăluit și noul logo. „Noua identitate vizuală a FR de Scrimă este reprezentată de un scrimer într-o poziție de atac. Glumeam înainte și îi spuneam Laurei Badea că ne-am inspirat din fandările ei când am realizat această nouă siglă. Eu cred că ne va purta noroc la Jocurile Olimpice”, a explicat Mihai Covaliu.

Aflat alături de scrimeri, Alin Petrache, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, a remarcat activitatea oamenilor din scrima românească. ”Văd în ochii lor aceeași sclipire pe care o văd în ochii scrimerilor noștri ce ne vor reprezenta la Rio. Mă bucur că împreună cu Mihai Covaliu și echipa sa, lansăm astazi noua identitate vizuala a Federatiei Romane de Scrima. Brandul care reprezintă atâția sportivi, identitatea națională, tradiția în acest sport, dar și o federație cu rezultate remarcabile, primește astăzi un facelift important. Este un pas înainte pe care tot mai mulți din sportul românesc trebuie să îl înțeleagă ca fiind o necesitate și nu un moft. Trăim într-o eră din ce în ce mai digitalizată care impune anumite standarde, iar a avea un logo modern este o normalitate. Îi felicit pe cei de la Federația Română de Scrimă pentru primii pași pe acest drum. Această direcție trebuie îmbrățișata de cât mai multe federații. Sper ca noul logo să fie prezent pe cât mai multe podiumuri internaționale și să ne facă mândri”.

Comments are closed.