OFICIAL / Creditorul Stelei a fost trimis la puşcărie!

lun, 20 mai 2013

UPDATE 18:00 / Gigi Becali a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare în Dosarul Terenul MApN. În acest moment s-a pus sechestru pe casa şi terenurile patronului echipei Steaua.

Gigi Becali a primit 2 ani de închisoare cu suspendare pentru schimbul de terenuri, dar s-a reactivat sentinţa de 3 ani din dosarul sechestrării.

***

Gigi Becali aşteaptă cu emoţii decizia din Dosarul Terenurilor MApN şi anunţă că plănuieşte să iasă din viaţa publică.

“Dacă m-aş uita acum la fetele mele n-aş putea să rezist. Eu am zis că familia mea nu va veni să mă vadă în momente grele, aşa cum a fost atunci după gratii. Eu sînt foarte puternic, dar în faţa copiilor nu mai pot să mă abţin.

Eu din viaţa publică voi ieşi, dar de cîte ori voi avea avea ocazia îl voi imita pe Sfântul Ioan Botezătorul. Şi o să spună lumea: e nebun! Dar o să se întoarcă lumea la credinţă. Dacă voi fi jertfit eu nu mai e nici o problemă.

Greşeala mea a fost că avînd o viaţă publică am picat în păcatul trufiei. Dar n-o să mai vreau laude de la oameni, vreau să mă placă Dumnezeu”, a declarat Gigi Becali la România TV.

“Fotbalul e închinare la idoli. Dar eu am acceptat păcatul acesta cu bună ştiinţă. Păcatul ăsta o să-l mai fac, dar îl voi folosi ca pe o biruinţă pentru întoarcerea la credinţă!”, a mai spus patronul Stelei pentru Gazeta Sporturilor.

Comments are closed.