Jocurilor Paralimpice, pornite în aceste zile la Tokyo, ne propun mulți sportivi inspiraționali, care, în ciuda dizabilităților evidente, reușesc să concureze la un înalt nivel, uimind, fără-ndoială, asistența. Egipteanul Ibrahim Hamadtou este un excelent jucător de tenis de masă, dar fără brațe, pentru că și le-a pierdut la vârsta de 10 ani! Practic, el ține paleta cu gura și servește cu piciorul. ”După accident, în satul nostru nu puteam juca, la vremea respectivă, decât fotbal și tenis de masă. Am început cu fotbalul, era mai ușor, după care am trecut la tenis de masă ca o provocare – trebuie să spun că tenisul l-am exersat vreme de trei ani de zile, zilnic! La început, oamenii au fost uimiți și surprinși, văzându-mă jucând. M-au încurajat și m-au susținut, ba chiar au fost mândri de dorința, perseverența și determinarea mea”, și-a spus Hamadtou povestea, la CNN, încă din 2014.
În ciuda pierderii celor două brațe, egipteanul are și o care de vizită, câștigând medaliile de argint, la Campionatele Africane, în anii 2011 și 2013. Debutul paralimpic și l-a făcut la Rio, Brazilia, la vârsta de 43 de ani, iar acum, la 48 de ani, continuă să concureze cu cei mai buni sportivi ai Clasei a 6-a de concurs, unde a fost repartizat. La această clasă, sportivii pot sta în picioare, dar au deficiențe la brațe, chiar și la picioare.