Opinie Alin Buzărin | Cercul vicios olimpic

mie, 14 septembrie 2016

Sportul nostru își continuă siajul și după Rio. Locul 47 pe națiuni, care la Los Angeles, în 1984, a fost locul doi, riscă să capete trei cifre în curând și să se așeze lângă ostroavele de corali din Pacific, capabile și ele să adune uneori câte o medalie amărâtă, datorată vreunui sulițaș vânjos.

După regimul Petrache (amatorism la mic dejun inclus, gargară la prânz, ceva doping și scandaluri la cină), pe 15 noiembrie vor fi alegeri la COSR. Până atunci, interimar e Nicu Vlad, care va și candida. Dar va candida și Sandu Ion, un bogătan de pe la Arad, descins parcă din nuvelele lui Slavici.

Nicu Vlad e Nicu Vlad. Are medalii mai grele decât kilogramele pe care le ducea deasupra capului la smuls și la aruncat. Dar sportul pe care el îl conduce de mai mulți ani, halterele, adună mai multe kilograme de substanțe dopante decât orice record mondial, la orice categorie. Senzația e că din haltere nici musca nu scapă nedopată, iar înscăunarea lui Nicu la COSR ar însemna translatarea dopingului (de care firește că nici fostul mare campion, nici colaboratorii săi, nu știu nimic) la nivel de politică de stat.

Sandu Ion pare tata lui Iorgovan din Pădureanca lui Slavici. E bogat, dar neputincios în fața a ceea ce-i pune viața înainte. Performanțele din atletism lipsesc, vremurile cu Gabi Szabo sau Maricica Puică par demult apuse. Ba mai mult, când apare câte un scandal de doping, și apare destul de des, Sandu îl pitește ergonomic printre fierul cornier și profilele metalice din magaziile sale.

Ei ar fi candidații anunțați până acum, iar senzația e că, urmând această cale, olimpismul românesc se încăpățânează să intre în rafturile interzise ale farmaciilor. Chiar nu mai avem oameni care să n-aibă de-a face cu dopingul? Chiar nu mai avem nicio figură impozantă pe care s-o punem în vârful unei organizații menite să aducă medalii care să nu fie anulate după ce se analizează eprubetele?

La COSR, în noiembrie, vor vota federațiile sportive, voturile având valoare nominală. 4 voturi federațiile importante, 3 cele mai puțin importante, 2 cele neolimpice și așa mai departe. Interesant e că FRF are și ea 3 voturi. Și mai interesant este cui le va da. Pentru alegerile de la UEFA, care au avut loc recent, băieții de la Casa Fotbalului au anunțat acum mai bine de un an că merg cu olandezul Van Praag, fiul creatorului marelui Ajax. Văzând cam cum se aranjează ploile și că lui Van Praag îi cam scad acțiunile, românașii noștri au întors-o ca la Buftea și ca la Mogoșoaia, votând cu slovenul Ceferin, care a și ieșit. Dublă orientare în teren. Pe lângă susținerea (de ultim moment) a învingătorului, nu a învinsului, Burleanu et comp au mai lovit o bilă roșie: fratele lui Ceferin e arbitru FIFA de prim rang și nu se știe când ajunge echipa națională la mâna lui.

Paranteza cu fotbalul a fost, ce-i drept, cam largă și cam lungă. Dar nu e decât un exemplu din care se vede clar cum orice elector poate face în așa fel încât pe fotoliul de președinte de la COSR să se așeze un fierar betonist plin de nandrolon pe revere, care să ne facă să-i regretăm și pe Petrache, și pe Morariu.

 

Comments are closed.