OPINIE / Alin Buzărin, despre noul şef din MTS: Ce vrea sportul, de fapt, de la Elisabeta Lipă

mar, 17 noiembrie 2015

În linii mari, vrea exact ceea ce a vrut de la toți miniștrii de resort, după 1990. De la Mircea Angelescu la Gabi Szabo, via, să zicem, Crin Antonescu.

Sportul vrea condiții, adică vrea bani. Dar bani pentru ce? Pentru legendarul gard de la Piatra Arsă, ediție 1999? Nicidecum! Pentru premierea campionilor olimpici, mondiali, europeni? Da, dar pînă la premierea campionilor e nevoie stringentă de bani pentru formarea lor. Pentru zămislirea lor din mai nimicul bazei materiale care ne-a mai rămas.

A premia campioni pe măsura performanțelor obținute e extrem de greu. Te zbați, te faci luntre-punte, te cerți în ședințele de Guvern, sensibilizezi Executivul, reciți mereu poezia aceea rimată cu imaginea României și cu tricolorul fluturând pe cel mai înalt catarg.

Dar, dacă se menține acest ritm de depreciere continuă și constantă a calității sportului de performanță, s-ar putea ca la un moment dat să nu prea mai avem ce premia! Gimnastica trăiește din veteranul Drăgulescu, bărcile doamnei Lipă aproape că s-au găurit și au luat apă. Domeniile noastre cele mai puternice suferă, iar alte direcții de dezvoltare nu prea mai avem. Dacă acolo unde dețineam o tradiție și o școală nu ne mai descurcăm, atunci ce-o să facem la alte sporturi, unde nu ne recomandă nimic?

O felie de buget (de fapt asta este un minister și un ministru, un trezorier al unor fonduri care nu sunt niciodată suficiente) va trebui alocată sectoarelor juvenile. Centre naționale, centre regionale, centre județene care să inventarieze și să instruiască tinerii. E comod ca Educația să arate cu degetul spre Sport, iar Sportul spre Educație. Cele două ramuri trebuie să-și dea neapărat mâna pentru ca la un moment dat Ministerul Sportului să aibă ce premia.

Comments are closed.