OPINIE / Alin Buzărin despre ultima achiziție de la Chiajna: Marian Constantinescu, lacrimile si transferul

mar, 09 iunie 2015

Cu două săptămâni în urmă, Constantinescu plîngea în direct la televizor că a picat Brașovul și că va trebui să plece de acasă, de lîngă copil, pentru că vrea să mai joace. Dincolo de lacrimile sale, a apărut o întreagă poveste, întreținută de Gaz Metan Mediaș, echipa rămasă sub linie în dauna Chiajnei tocmai prin eforturile Brașovului, picat și el, al lui Constantinescu.

Știți deja, Ioan Horoba reclama că brașovenii ar fi luptat pentru remiză în acel meci pentru că ar fi primit bani de la cineva ca să facă acest lucru și că acel cineva ar fi reprezentat nu interesele Brașovului, care la egal oricum pica, ci pe ale Chiajnei.

Se cuvin cîteva comentarii. Nu e exclus ca brașovenii să fi primit ceva bani. Că ei ar fi provenit nu
de la patronul lor, Ioan Neculaie, ci de la altcineva, e mai mult decît probabil, fiindcă ultimii ani oferiți de Neculaie propriei sale echipe se pierd undeva în negura vremurilor. Apoi, chiar dacă ar fi primit acei bani, brașovenii au făcut-­o pentru a­-și apăra șansele pe teren, ceea ce s-­a și întîmplat, şi nu pentru a se da la o parte. Oare dacă meciul de la Brașov s-­ar fi terminat cu câteva minute mai târziu decât Chiajna-­Petrolul, 3­-2, iar în acele minute Mediașul ar fi marcat golul salvării în poarta brașoveană, nu s­-ar fi făcut speculații din cealaltă parte?

Iată că la două săptămâni de la acea seară, Marian Constantinescu, jucătorul cel mai bun și mai reprezentativ al Brașovului în ultimii ani, ajunge nu la Dinamo (la un moment dat s-­a vorbit chiar și de Steaua), nu la Voluntari, nu la Timișoara, ci tocmai la Steaua. Fără îndoială, un prilej în plus pentru a continua acele speculații. Dar să ne aducem aminte că el plîngea la microfon pentru că trebuie să plece de acasă, cauza fiind aceea că echipa din Brașov a retrogradat.

Oare un om nu foarte răsfățat cu interviurile pînă la 34 de ani, plînge în direct pe micul ecran cînd știe că la vestiare îl așteaptă un plic gros, iar la ieșire stau emisarii unui club, Chiajna, despre care se cunoaște că are reputația de a-­și plăti fotbaliștii destul de bine și, ceea ce e cel mai important, de a­-i plăti la timp?

Dacă avea încă de pe atunci transferul rezolvat, Constantinescu se retrăgea discret, nu mai stătea să umple microfonul de lacrimi. Ceea ce dovedește chiar și celor nu foarte detectivi de profesie că lucrurile n­au fost prestabilite, ci au evoluat pe parcurs. Și că acel misterios domn, dacă i­-a premiat pe brașoveni, n-­a făcut-­o în numele Chiajnei. De ce a făcut-­o, e treaba lui, dar oricât ar vrea unii s-­o implice pe Concordia în această poveste, logica elementară o scoate imediat de acolo.

Dincolo de toate aceste accente de roman polițist, Chiajna a făcut o treabă foarte bună luîndu-­l pe
Marian Constantinescu. Un om care plînge atunci cînd e înfrînt, are șanse mai mari să reușească în piață decît toți cei care trăiesc banalitatea de a se bucura atunci când cîștigă. Dacă acel om e un fotbalist de 34 de ani, povestea e cu atât mai impresionantă.

Comments are closed.