Știți povestea. Adrian Bălan a egalat pentru Voluntari în meciul cu Steaua (demarcare de atacant adevărat, execuție de clasă), apoi a țâșnit spre banca tehnică nu să se bucure alături de cei de acolo, ci ca să-l înjure gros și apăsat pe Claudiu Niculescu. În loc să-l primească pe Adi în brațele pe care tocmai le deschisese larg în acest scop, lui Claudiu îi picau mușchii feței pe rând, cu fiecare fracțiune de secundă, până când stupefacția a făcut să-i cadă toată fața.

Știți și continuarea. Niculescu l-a trimis pe Bălan să se pregătească trei luni, adică aproape tot sezonul de toamnă, cu echipa a doua. Chiar dacă era vorba de cel mai bun atacant al său, chiar dacă marcase împotriva Stelei, chiar dacă Adi Bălan are ceva (doar ceva, nu totul!) din fotbalistul Claudiu Niculescu, măcar dacă vorbim despre loviturile libere.

O singură eroare a comis Claudiu. Că nu l-a scos imediat, atunci, în clipa aceea, ci l-a mai lăsat vreun sfert de oră pe teren. Când l-a băgat pe închizătorul Tăbăcariu în locul lui Bălan, Claugol a lăsat impresia că face o schimbare tactică logică la 1-1 pe terenul Stelei. Mesajul înlocuirii punitive pur și simplu s-a pierdut, fiind reluat abia mai târziu, în ziarele de a doua zi, pe surse, dar confirmat apoi pe dea-ntregul de antrenorul Voluntariului.

Cine invocă tensiuni între cei doi, o face să se afle în treabă. În raportul său cu jucătorul, antrenorul are întotdeauna dreptate, chiar și când jucătorul tocmai egalează în poarta Stelei. Iar cine invocă în comportamentul lui Bălan o dramă familială petrecută în urmă cu doi ani (tatăl său a murit intoxicat), iarăși amestecă lucrurile. Când ai 27 de ani, când ești câștigător al Cupei României și al Supercupei, când arăți atâta sânge rece în execuții, trebuie să treci cu bărbăție chiar și peste asemenea tragedii. Să dai dovadă că ești puternicul susținător moral și material al familiei care de-acum a intrat integral responsabilitatea sa.

Iar Claudiu a procedat chiar mai indulgent decât ar fi putut s-o facă. Aflat pe val, cu două trofee aduse în ultimele două luni unui club care n-a avut parte niciodată de asemenea onoruri, el putea să ceară abrupt conducerii rezilierea imediată a contractului lui Bălan, punând acea des întâlnită condiție în lumea fotbalului, ”ori eu, ori el”. Nerecurgând la această metodă radicală, e de dedus că exilul de trei luni la echipa secundă poate că nu e chiar de trei luni, ci ceva mai scurt.

Există și o continuare a continuării. Dacă în următorul meci, cel cu Astra, ofensiva Voluntariului ar fi suferit în urma excomunicării lui Bălan, atunci lui Niculescu i s-ar fi putut atrage atenția că a dat întâietate orgoliului personal în detrimentul echipei. Cum însă înlocuitorul Tudorie a dat gol, orice discuție pe această temă e inutilă.