Nu merită prea multă importanță acel nimeni de la Satu Mare care nu e de acord ca stadionul de acolo să poarte numele lui Didi Prodan. Nu contează nici că-l cheamă Kereskeny Sandor, nici că e consilier județean, nici că e reprezentantul UDMR.
Când încă Didi nu s-a răcit ca lumea, un ins care spune despre el că a jucat fotbal așa cum a putut și că pune la îndoială calitățile sale morale și intelectuale, nu poate fi altceva decât un zevzec. Nu contează că respectivul e maghiar, român sau burkinabez, că e consilier județean, vidanjor sau academician, când vorbește astfel, nimeni nu poate fi altfel decât un neisprăvit viu rămas pe lumea asta să-și facă publicitate pe seama cuiva care nu mai e pe lumea asta. E de așteptat totuși ca oamenii cu mintea întreagă de la Satu Mare să ignore această euglenă verde a declarațiilor publice și să dea totuși stadionului de acolo numele lui Prodan.
Dar Didi poate avea, de dincolo de moarte, un stadion cu numele său și și în Ilfov. În ultimul deceniu și ceva al vieții Didi a fost locuitor al Piperei, adică al Voluntariului, adică al Ilfovului. Iar în Voluntari există o echipă de prima ligă și un stadion nou. Cu totul absurd, arena poartă numele unui om viu, Anghel Iordănescu, într-un joc al nonsensului în care transcedentalul, adică atribuirea către spații publice, străzi, arene, clădiri de nume ale unor oameni încă în viață, se extrage dintr-un interes politic evident și dintr-o lingușeală care parcă nu-și mai cunoaște limitele.
Apropo, nu demult, am fost martorul unei scene hazlii-lugubre. Înaintea meciului cu-Craiova, o mașină de teren claxona insistent la poarta stadionului din Voluntari, iar omul de ordine, care prin fișa postului nu era obligat să fi studiat enciclopedia fotbalului, avea rețineri în a lăsa jeepul să intre. La volan era chiar Anghel Iordănescu, aflat în dificultate să intre pe stadionul care-i poartă numele!
Așadar, arena de la doi pași de ultima casă pământească a lui Didi îi poate purta numele fără probleme. Fără îndoială că Anghel Iordănescu nu s-ar supăra și nici n-ar mai avea reflexul de a se ciupi de obraji de câte ori trece pe lângă un loc care de regulă trebuie să fie denumit după gloria celor plecați dincolo, nu după interesele celor rămași să rânduiască lucrurile pe lumea asta strâmbă.

