Săptămâna trecută a izbucnit scandalul cu Wellington, un episod extrem de neplăcut ce a produs reacții interne și externe extrem de intense, dar cu toate acestea, ce s-a întâmplat la partida dintre Rapid și Chiajna reprezintă o mică parte dintr-o bubă ce există de foarte mult timp.
Cazurile de rasism sunt la ordinea zilei în România, iar din când în când, acestea sunt mediatizate când are loc câte un eveniment de genul, cel precedent fiind uciderea baschetbalistului american, Chauncey Hardy, doar pentru că era de culoare.
Să fim serioși, am asistat și asistăm la injurii rasiste, xenofobe sau sexiste cu duiumul dacă cumva suntem șoferi în traficul Bucureștiului la oră de vârf.
Ce așteptări să avem când tineretul își amenință dascălii cu bătaia în orele de curs? Aveam nevoie de cazul Wellinton pentru a observa că trăim într-un sistem bolnav în care ajungem să ne mâncăm de vii doar pentru că unul este mai închis la ten sau mai deschis decât celălalt?
Nu poți să educi o societate bolnavă cum este cea din România, când în prime-time le oferi circ mediatic. Nu asta e calea, iar apoi, cumva surprins, te revolți că un străin, care a venit să își câștige pâinea, nu să îți dea ție în cap, îi sunt aruncate banane în cap.
Cazuri de genul au fost și vor exista. Nu numai la noi, nu cred că România este punctul de pornire al rasismului în lume. Cazuri de rasism vor exista, întrebarea este: Oare NOI mai putem face ceva?
Mădălin Munteanu,

