de Daniel Nazare
Liga 1 ne aduce surprize mai ceva decât emisiunea moderată, pe vremuri, de Andreea Marin. Cel mai recent exemplu: 25 de antrenori demişi la 18 echipe în 17 etape. Ritmul e ameţitor. Doar Gâlcă, Leo Grozavu şi simpaticul-coleric Şumudică se mai ţin cu mâinile de băncile tehnice. Dacă pleci 3 săptămâni în concediu şi te rupi de fotbalul românesc, la întoarcere îţi trebuie o documentare serioasă ca să înţelegi ce s-a întâmplat între timp.
Antrenorii se vaită, însă nu fac absolut nimic. Se preocupă vreunul dintre ei despre un sindicat, despre un contract-cadru ori despre o discuţie în Comitetul Exercutiv? Toată lumea vorbeşte, inclusiv cei de la AFAN, că jucătorii nu au curaj, dar antrenorii, care se bat cu pumnii în piept că nu se bagă nimeni peste ei în alcătuirea formaţiei, au luat în calcul vreo grevă?
Nu. Dacă s-ar coaliza, ar avea un singur lucru de făcut: ar merge la FRF, la prima şedinţă a Comitetului Executiv, şi-ar cere introducerea unui paragraf în regulament, după modelul italian, prin care orice tehnician demis în timpul campionatului trebuie să fie plătit, cel puţin măcar, până la finalul sezonului.
Să vedem atunci cum Niculae de la Astra, Neculaie de la Braşov ori Valerii Moraru de la Rapid vor trebui ca în retur să fie la zi cu contractele a 3-4 antrenori demişi în prima parte a campionatului. Când i-ar durea la buzunar, poate le vine şi mintea la cap.
Patronii trebuie să înţeleagă că găsirea unui antrenor e o muncă grea, dar dacă l-ai pus e bine să-l laşi să-şi facă treaba. Dacă ai greşit cu el, asumă-ţi eroarea. Antrenorul român nu e o simplă fisă pe care o introduci în tonomat ca atunci când îţi pui o melodie. Domnilor antrenori, facem şi noi ceva?

