Ne mai despart trei săptămîni de startul unei ediții de Liga 1. Asta după ce acum câteva zile am aflat care este ultima participantă în competiția condusă de preadormitul Gino Iorgulescu după barajul de la Șiria. Unele echipe au început pregătirea, meciurile amicale, Ionuț Popa și ai lui, timișorenii, beau șprițuri de bucurie și se relaxează. Bucuroși că au rămas în primul eșalon după ce plecaseră de la -14 puncte.

Campionatul se reia pe 14 iulie, probabil la ora 21.30 și puțin peste 30 de grade. Puține echipe vor juca pe propriul teren meciurile de acasă. Steaua și Dinamo vor evolua pe Arena Națională, CSU Craiova e în pribegie nu are încă stadionul propriu, Juventus a schimbat Colentina cu Ploieștiul, iar Sepsi Sf. Gheorghe va juca la Brașov. Apoi ne mirăm că stadioanele sunt goale și nu știm de ce.

Dacă nu mai avem Cupa Ligii, dacă nu mai e Tata Puiu selecționer, dacă nu ne mai calificăm la turneul final ca să avem nevoie de o pregătire centralizată, de ce începem așa devreme? De ce ne grăbim? N-am să înțeleg deloc asta, chiar dacă unii îmi împing în fața cerința televiziunilor, că vezi Doamne, ar avea nevoie de audiență. În iulie și bună parte din august nu se uită nimeni la televizor, lumea e interesată de concediu, de bere, de plimbări, de orice altceva.

Singurul argument care stă în picioare e legat de echipele care joacă în cupele europene. Acela că ar avea nevoie de multe jocuri oficiale pentru a fi competitivi. De acord, însă nu cred că vreo formație din România este capabilă, în acest moment, de a intra în grupele unei competiții europene. Mai mult, mă tem să nu ne facem de râs pentru că dacă suntem zmei aici, nu înseamnă că putem face față pe plan extern. Cu alte cuvinte, nu avem valoare.