Materialul care urmează nu are nicio legătură cu soldații lui Peneș Curcanul, poate doar dacă facem o anumită paralelă între vitejia moldovenilor, în Războiul pentru Independență, din 1877, și dorința și ambiția handbaliștilor noștri tricolori, angajați în diferite bătalii sportive, pe tot mapamondul. Toată lumea și-a dorit performanță, să rupă gura târgului, cum se zice, doar că, de la dorință și până la putință, drumul se pare că este destul de lung. Loturile naționale, cinci la număr, care au jucat în această vară, s-au întors acasă, sau urmează să revină în țară, cu tolba goală și mari pagube, la capitolul imagine. Și de unde Federația Română de Handbal se-mpăuna cu pielea ursului din pădure, gândind la ce multe medalii se vor aduna în Strada Aviator Popa Marin, iată că acum se caută țapi ispășitori, pentru eșecurile suferite, și sunt destui care poartă răspunderea, începând cu însăși forul condus de Conu Alecu.

– Și să începem, cronologic, cu Europenele de beachhandball Under 19, feminin și masculin, unde selecțiile s-au făcut în obscuritate, iar antrenamentele de către persoane fără o pregătire, cât de cât, de specialitate. Acțiunea de recrutare și pregătire din România a fost coordonată din Italia!!, de către Nicoleta Ivan, o fostă handbalistă stabilită în Lo Stivale (cizmă), care a promis că o să rupem norii, pe plajele din Spania. Mai mult, a adus un Lector EHF din Turcia, care să ne predea noțiunile elementare ale handbalului pe plajă – s-au cheltuit mulți bani și cu acest lector, și cu această coordonatoare Ivan, și cu cei care n-au pregătirea necesară să fie antrenori de handbal pe plajă (dacă locuiești în apropiere de Marea Neagră, asta nu înseamnă că te și pricepi la beachhandball), iar rezultatele au fost ZERO sau aproape de ZERO: naționala masculină U19 s-a clasat pe locul 9, din tot atâtea selecționate participante, cu opt înfrângeri, din opt meciuri, iar cea feminină a prins poziția a 8-a, tot din nouă echipe înscrise în concurs, reușind să devanseze Elveția, țară în fața căreia tricolorele au reușit singura victorie. O experiență tristă, din care nu ne-am ales cu nimic – nici cu câteva handbaliste titulare, nici cu un antrenor de meserie, nici cu un program de viitor, doar cu bani cheltuiți și nu cu puțini!

– La Universiada de la Gwangju, Coreea de Sud, am trimis o echipă competitivă, după părerea unanimă a specialiștilor, cu studente în mare formă, la echipele lor de club, cu fete care nu sunt străine de handbalul bun, fie ele și din Divizia A. Și vorbim aici de Bianca Tiron și Mădălina Zamfirescu, handbaliste care au avut un sezon excelent la SCM Craiova, fiind chemate la clubul mamă, HCM Baia Mare; apoi de Cârjan, Popa, Enache și Măzărean, care au ținut Clujul pe prima scenă a handbalului românesc; de Apipia, Florică și Șelaru, de la SCM Craiova, revelația sezonului; de Maria Gavrilă, o jucătoare pusă în valoare de antrenoarea Victorina Bora, la CSM Unirea Slobozia, și care a contribuit decisiv la rămânerea Unirii în Liga Națională; de Cristina Nan, handbalistă venită de la echipa campioană, CSM București, dar și de Cozma, Leahu și Trăilă, fete venite din Divizia A, cu un bagaj handbalistic destul de bun. A fost un lot cu jucătoare dorite de orice grupare de Ligă Națională și de aceea locul 6, ocupat la finalul Universiadei, a fost un pic dezamăgitor. România a pierdut în grupe cu Serbia, a făcut egal cu Muntenegru, Japonia și Coreea de Sud și a învins Ucraina. Pentru locurile 5-6, tricolorele au luat bătaie și de la Brazilia, 20-22

– La Campionatul European U19 am ieșit din cărțile medaliilor chiar din primele două zile, înfrângeri și cu Franța, 24-31, și cu Ungaria, 20-24, iar acum ne zbatem pentru o poziție cât mai sus, în grupa 9-12. Credem că principala vină a acestei mari nereușite o are Federația, care a acceptat un antrenor fără contract, un turneu de verificare în Franța, total nepotrivit, fără prezența tehnicianului principal. Mai mult, tricolorele nu și-au primit nici până acum primele de calificare promise și nici indemnizațiile de lot. În acest context, începutul a fost dezastruos – am văzut handbaliste pierdute pe teren, cu dorință, dar fără știință, un antrenor prea nervos și incapabil să înțeleagă importanța meciurilor cu Franța și Ungaria. Considerată drept favorită, având în vedere faptul că, doar cu un an în urmă, aceeași generație devenea campioană mondială de junioare, naționala României a părut una obosită, alteori prea plină de sine, dar tot mereu debusolată, mai ales că antrenorul nu s-a lipsit nici aici de fixurile lui, de a apela la serviciile a doar 8-9 jucătoare, pe celelalte tinându-le pe post de mobilă

– A patra ratare vine de la Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE), competiție ce se desfășoară în Georgia, la Tbilisi, unde naționala U17 a Marianei Târcă s-a trezit mai greu, în primele două meciuri, fapt care i-a fost fatal. Vorbim de prima partidă cu Rusia, în care primul gol l-am marcat când adversarele aveau 6-0, iar cel de-al doilea, la 9-1. Am alergat după tabelă, până la finalul meciului, dar n-am reușit decât să limităm înfrângerea, scor 20-23. A doua întânire am început-o de la 0-4 – nu ne-am dezmeticit nici la 1-5, nici la 2-7, dar nici la 4-9. Am început, din nou, să facem eforturi suplimentare și să alergăm după adversarele noastre, am ajuns chiar la un gol diferență, 22-23 și 23-24, dar n-am avut aer, pentru mai mult, scor final 25-26. După aceste două înfrângeri s-au făcut două grupe – a celor care aspiră la medalii, și a celor care trebuie doar să joace, ca să completeze tot clasamentul. Vrem să credem că Mariana Târcă a-nvățat ceva din aceste înfrângeri, mai ales că urmează un alt examen, în august, Campionatul European din Macedonia, unde vom da piept cu selecționatele Rusiei, Germaniei și Spaniei, în Grupa preliminară B. Poate reușește să-și trezească elevele, măcar cu o oră, înainte de începutul partidelor…

– Ultma ratare a verii, până în acest moment, este cea a naționalei masculine de tineret, aflată la Campionatul Mondial din Brazilia, care a pierdut intrarea în semifinalele Mondialului, fiind învinsă de Franța, scor 20-30. Chiar dacă elevii lui Ovidiu Coco Mihăilă vor juca doar pentru locurile 5-8, putem spune că aventura lor de aici este un exemplu de dăruire și ambiție, chiar dacă nu se-ntorc acasă cu medalii. În grupe, tricolorii au început cu un egal în fața Portugaliei, 26-26, apoi au bătut Qatarul, 32-31, a urmat un nou egal cu Serbia, 21-21, pentru ca parcursul să fie încheiat cu o înfrângere, 18-23, cu Spania. În optimi, românii au trecut de Tunisia, 29-27, și datorită recitalului dat de Nicușor Negru, autor a 14 goluri, un record demn de semnalat. De altfel, Negru se află pe locul 4 al eficacității, cu un total de 45 de reușite. În partida din sferturi, contra Franței, tricolorii au început timorați întâlnirea, ultima egalitate consemnându-se în minutul 7, scor 2-2. Din acel moment, cocoșii s-au distanțat la 5 goluri, 7-2, a fost apoi 7-5, ca o ultimă tresărire de orgoliu – în minutul 28, scorul era 16-7 pentru francezi, după o cădere inexplicabilă a tricolorilor. În mitanul secund, adversarii au menținut același ritm, mult prea soft, pentru nivelul handbalului de la noi

Și-uite-așa, vorba poetului Vasile Alecsandri, Plecat-am nouă din Vaslui… Am avut cinci loturi pe semicercuri și n-am adus nicio medalie! Speranțele ni se-ndreaptă acum către naționala U17, ce va merge, în august, la Campionatul European din Macedonia, și la naționala de senioare, a suedezului Tomas Ryde, participantă, în decembrie, la Mondialul din Danemarca. Chiar dacă suntem în plină vară, pe mulți i-au apucat frigurile… sau nu.