OPINIE / Vincere Valentin scrie despre Halep: ”Zgurăreasa” sau cum a ajuns o româncă Regina balului în tenisul mondial

lun, 29 ianuarie 2018

Se spune (și chiar așa a fost, știți bine) că într-o țară frumoasă, dar nu atât de prosperă precum altele din Vest, România, trăia, cândva, o fată. Pe nume Simona Halep. De mică, ei i-a plăcut tenisul. L-a îmbrățișat cu pasiunea și dragostea unui copil care, atunci când pornește pe un drum, nu știe câtă muncă îl așteaptă. Micuța a crescut, însă nu precum alții ca ea. Nu era înaltă, dar a compensat centimetri în minus prin tenacitate, alergând după fiecare minge, pe la antrenamente.

În 2008, după ani de trudă, Simona s-a încoronat campioana junioarelor la Roland Garros. N-a fost, însă, de ajuns. Acel succes nu i-a adus susținerea, materială, pe care ar fi meritat-o. Nici din partea sponsorilor și cu atât mai puțin a statului român. Părinții ei, știindu-i pasiunea, s-au dat peste cap pentru a-i finanța participarea la turneele senioarelor. Iar Simona a continuat să muncească din greu, la antrenamente, în zgură. Și să progreseze.

După alți aproape zece ani, Simona a devenit numarul 1 mondial în tenis. Însă nici de data aceasta nu s-a bucurat de mai mult sprijin. Cum nu și-a reînnoit contractul cu firma de echipament, ea s-a prezentat la Australian Open precum Cenușăreasa. Într-o rochiță roșie, altfel elegantă, cumpărată din China, de pe net.

Simona a strălucit la acest bal al tenisului mondial, la Melbourne, iar prin evoluțiile sale a atras privirile multora, simpatii, aprecieri. Nicidecum laude fiindcă acestea sunt exagerate. Însă la fel ca Cenușăreasa, românca n-a putut să se bucure până la final. A fost Regina balului, însă una neîncoronată. Fiindcă a plecat, în fugă, pierzând nu un pantof, ci trofeul care era pus în joc. La mare luptă.

Ce va urma? Spre deosebire de Cenușăreasa, Simona Halep n-așteaptă acum să vină vreun prinț al sportului să-i așeze vreun inel pe deget. Nu se va bucura, așadar, de susținerea pe care ar fi primit-o dacă s-ar fi născut undeva în Vest. Ea va continua să trudească pe teren, la antrenamente. Aflată pe picioarele sale de atâția ani, ea va străluci și la viitorul bal al tenisului mondial. Și nu datorită rochițelor sale, a ținutei de concurs, ci a jocului de tenis pe care a dovedit că îl cunoaște la fel de mult pe cât îl iubește.

Comments are closed.