Orașul Chitila, punctul de atracție pentru continentele lumii!

vin, 18 august 2017

COMUNICAT DE PRESĂ
Club Sportiv Chitila, în parteneriat cu Primăria Chitila și Fundația PRO Chitila, și în colaborare cu Federația Română de Tenis, ITF Pro Circuit și Ministerul Tineretului și Sportului, organizează cea de-a doua ediție a Turneului Internațional masculin Chitila Open Tennis. Este pentru al doilea an consecutiv când Orașul ilfovean Chitila figurează în programul Federației Internaționale, cu un turneu ITF Pro Circuit, Turneu ce va fi dotat cu premii totale de 15.000 de dolari (în 2016 premiile au avut valoarea de 10.000 de dolari).

Programul competiției este următorul:
– Înscrierile vor avea loc vineri, pe 18 august, la terenurile de joc din Chitila, din Strada Castanilor, Nr.41
– În perioada 19-21 august se vor desfășura meciuri de calificare, în urma cărora se va completa Tabloul principal al Turneului
– Începând de marti, 22 august, și pînă duminică, 27 august, au loc partidele oficiale, din cadrul Turneului ITF

Până acum, pe site-ul Federației Internaționale, s-au înscris 64 de jucători, din țări precum Brazilia, Statele Unite ale Americii, Noua Zeelandă, Pakistan, Peru, Uruguay, Japonia, Chile, Republica Moldova, Franța, Cehia, Israel, Italia, Suedia, Spania, Rusia, Marea Britanie, Grecia și România. Directorul de concurs este Mihai Vanță, din cadrul Federației Române de Tenis. Sponsorul principal al Turneului este Rădăcini, la care se mai adaugă Acvatot, Autoklass, Țiriac Auto, Iridex Group, Dorna, Airflex Packaging și Casa Vânătorească.

Viceprimarul Costel Andrei: ”În Chitila, vrem ca sportul să însemne un mod de viață, unul sănătos, bazat pe principii de fair-play. La inițiativa primarului Emilian Oprea am decis să intrăm în acest important circuit de tenis, pentru că doar un eveniment deosebit poate atrage tinerii și-i poate determina să se îndrepte spre sport. Intrarea la Turneu este gratuită, încă o dovadă că ne preocupă sănătatea copiilor noștri și-i vrem alături de noi, mai întâi ca spectatori, la acest eveniment, după care îi așteptăm să se înscrie la disciplinele din cadrul Clubului Sportiv Chitila”.

Vom reveni cu programul meciurilor din calificări, cât și cu Tabloul principal al Turneului. Pentru alte detalii referitoare la Open Chitila Tennis va rugăm să sunați la următoarele telefoane:
Diana Sandu-Director –CS Chitila: 0732-811-884
Mihai Vanta-Director Turneu: 0722-303-997

Comments are closed.