CS Otopeni a intrat în vacanţă după ce săptămâna recent încheiată a fost dedicată antrenamentelor. Vineri a avut loc banchetul de final de an, după care jucătorii au primit liber, urmând ca reunirea lotului să se facă în prima săptămână a lunii ianuarie.
Preşedintele executiv al ilfovenilor a declarat în acest weekend că echipa îşi va schimba serios faţa în retur şi va reveni în partea superioară a clasamentului, acolo unde îi este locul.
„La iarnă vor mai veni câţiva jucători şi sper să acumulăm cât mai multe puncte. La fel s-a întâmplat şi sezonul trecut, am terminat pe 11 turul, iar apoi la sfârşitul campionatului am fost pe 5-6. Sper să se întâmple la fel şi anul acesta, deoarece eu cred că avem valoare de primele şase locuri”, a spus Mugur Porumbacu.
