Să ai jumătate de echipă înţesată cu fotbalişti de la prima echipă nu e o garanţie că te poţi impune fără probleme şi oriunde, asta a demonstrat-o ieri Astra II la Ghermăneşti, acolo unde s-a făcut de ruşine în faţa FC Snagovului. Ilfovenii şi-au readus adversarul cu picioarele pe pământ cu un sec 4-0, după ce în etapa trecută aceştia câştigaseră tot la un asemenea scor.
Temători în primele minute, fotbaliştii lui Reghecampf s-au poziţionat cu toţii în propria jumătate pentru a stopa atacurile lui Budescu sau Rusu. Doar contraatacul părea cartea de joc pe care vor să o joace constant ilfovenii şi as-ul era să-l tragă încă din minutul 2. Şanţmare îl blochează în careu în ultima clipă pe Cristea, scapat singur de la jumătatea terenului, suficient însă pentru ca gazdele să căpete încrederea să se poate mai mult. Alex (9) arată şi el cât de brazilian e în flancul stâng, îi fentează pe Gheorghe şi William, centrează în careu pentru acelaşi Cristea, care şterge cu capul mingea ce trece razant pe lângă bara colţului lung. Era a doua mare şansă irosită în mai puţin de 10 minute şi cu toate că giurgiuvenii dominau, doar alb-roşii puneau portarul advers în pericol. La fel a făcut şi Cristea (13), scapat din nou cu Lungu, dar fostul portar al Stelei i-a deviat cu vârful degetele şutul pe care a avut timp să-l fixeze încă de la 30 de metri.
Iancu (23) trage şi el puţin pe lângă bară după o fază continuă de atac a ilfovenilor, iar pentru prima dată când Astra II pune în pericol poarta, Baruch revine şi prinde şutului de la distanţă al lui Budescu (30), după ce tot el degajase greşit până la atacant. Prea puţin însă pentru o echipă ce avea în componenţă fotbalişti de Liga I, chiar şi fără Bogdan Rusu (16), ieşit între timp din cauza unei accidentări suferite într-un duel în careul gazdelor.
Egalitatea pe tabela de marcaj nu a mai rezistat mult până la urmă graţie un-doi-ului lui Bereşoae şi Hanca în banda dreaptă, cel din urmă centrând perfect la colţul scurt, de unde Cristea (33) i-a luat faţa portarului şi a înscris. Golul a fost suficient pentru ca fotbaliştii lui FC Snagov să intre relaxaţi la cabine, de acolo de unde puteau să reintre cu gol în chiar primul minut, însă Dinu (46) l-a copiat pe colegul său şi a ratat din postură de unu la unu cu Lungu.
Nu acelaşi lucru l-a mai repetat şi Cristea (52), angajat perfect pe culoar cu o pasă dată de Filip, atacantul învingându-l pentru a doua oară pe portar cu un şut la colţul lung din unghi, ca în imediatul moment de la reluarea balonului în joc, tot Cristea (53) să se regăsească la capătul centrării de pe stânga a lui Florea şi să facă 3-0 printr-un şut vole din 10 metri lateral dreapta.
Nou intratul Ibekwe a mai impulsionat pe final cei aproximativ 100 de suporteri din tribună prin ratările şi mai apoi golul ce avea să pună punct capăt jocului. Nigerianul a ratat (62) mai întâi increbibil din postura de singur cu portarul, trimiţând în plasa laterală, ca după alte câteva încercări ratate de a înscrie să o facă în cele din urmă în minutul 87 cu un şut frumos pe sub Lungu.
FC Snagov – Astra II Giurgiu 4-0
Cr. Cristea (33, 52, 53), Ibekwe (87)
Baruch – Hanca (81 Ad. Udrea), Zeciu, D. Bratu, M. Florea – L. Filip – Bereşoae (70 Buduroi), R. Iancu, Alex – V. Dinu II (cpt.), Cr. Cristea (58 Ibekwe)
Antrenor: Laurenţiu Reghecampf
C. Lungu – Ct. Gheorghe (cpt.), Oprsal, Şanţmare, S. Constantin (54 Bănaru) – William, V. Dinu I, Ochia, Tigoianu (60 Ologu) – C. Budescu, B. Rusu (16 D. Burlacu)
Antrenor: Imilian Şerbănică
Sursa: Liga2.ro / Marius Anghel
