Pas important făcut de România U21 pentru calificarea la CE 2019! A bătut Elveția la ea acasă

vin, 06 octombrie 2017

Echipa națională sub 21 de ani a României a disputat vineri, la Lugano, meciul retur împotriva reprezentativei similare a Elveției și a făcut un pas important în campania de calificare la Campionatul European din 2019, după ce la Ovidiu a remizat, scor 1-1.

Tricolorii mici au deschis scorul în minutul 24, când Mihai Dobre a reușit un șut superb din întoarcere cu care l-a învins pe portarul elvețian și a stabilit rezultatul primei reprize, 1-0 pentru România.

În partea secundă a jocului, naționala de tineret a majorat diferența în minutul 87, printr-un șut puternic de la distanță al lui Alexandru Cicâldău, care a zguduit poarta gazdelor și cu care meciul a fost închis la scorul de 2-0 pentru trupa lui Daniel Isăilă.

Reprezentativa U21 a României a avut un portar în mare formă, Ionuț Radu, care și-a făcut foarte bine datoria, a apărat tot ce se putea apăra și nu i-a lăsat pe elvețieni să înscrie în poarta noastră, tricolorii reușind astfel, să obțină trei puncte importante.

România se menține pe prima poziție în clasamentul grupei, având 10 puncte adunate după cele patru meciuri disputate în preliminarii.

clasament grupa 8

Echipele de start:

ELVEȚIA U21: Kobel – Stettler, Bamert (Grgic 67), Rhyner, Garcia (Cpt.) – Lauper, Ruegg – Oberlin, Sow (Itten 67), Spielmann (De Oliveira 61) – Ajeti
Rezerve: Baumann, Zesiger, Grgic, Haas, Oliveira, Schmid, Itten
Selecționer: Heinz Moser

ROMÂNIA U21: I. Radu (Cpt.) – Cr. Manea, I. Nedelcearu, Al. Pașcanu, A. Radu – M. Dulca, Al. Cicâldău – M. Dobre, I. Hagi (Screciu 77), A. Burlacu (Costache 65) – Pușcaș (Tudorie 88)
Rezerve: R. Stoian, Fl. Ștefan, V. Ghiță, V. Costache, V. Screciu, S. Balaure, Al. Tudorie
Selecționer: Daniel Isăilă

elvetia romania u21

Comments are closed.