Jucătorii de la Petrolul Ploieşti au început în forţă cantonamentul centralizat de la Braşov
Petroliştii au efectuat deja primele două antrenamente în cadrul stagiului de pregătire centralizată care are loc la Braşov. Jucătorii antrenaţi de Octavian Grigore aveau în program, la finalul săptămânii, un joc de verificare cu ASA Târgu Mureş pe terenul divizionarei secunde care a căzut, însă, la cererea grupării antrenate de Laszlo Balint. În schimb, săptămâna viitoare va avea loc, chiar la Braşov, un interesant patrulater la care vor lua parte alte trei formaţii importante. Este vorba despre CSA Steaua, Oţelul Galaţi şi ASC Steagul Roşu Braşov. Octavian Grigore are la dispoziţie, în cantonamentul de la Braşov, 26 de jucători.

