Este o luptă continuă, atracția celor trei locuri din frunte nu are măsură, pentru că numai podiumul îți dă adevărata măsură a valorii. Iar când ajungi acolo, te cuprinde o bucurie fără margini și ți se pare că oamenii se uită altfel la tine, că te admiră și-ți zâmbesc pentru reușita ta, chiar dacă nu toți știu cine ești și de ce ai fața așa de luminată. I-am învățat pe copii mei să țină tot mereu capul sus, mai ales când intră în iarbă trebuie să aibă în vizor tot terenul, să știe fiecare unde sunt colegii lui, dar și adversarul. Au fost meciuri în care i-am lăsat mai liberi, nu le-am transmis prea multe informații de pe bancă, iar finalul n-a fost deloc pe placul nimănui, adică am fost învinși. Dar când am comunicat cu ei și i-am obligat, aproape, să joace cu ochii la poarta adversă, să-și urmărească colegii și adversarii, atunci jocul s-a legat frumos și au venit și golurile.

Aici, la Școala de Fotbal Eugen Nae din Periș, s-a format o familie – suntem de câțiva ani împreună și ne-am amestecat, păriți, bunici, copii și eu, antrenorul, care mă bucur de această uniune. Am 50 de copii, de vârste diferite, pregătiți oricând să intre în teren. Filozofia mea de joc este una clară, care a dat roade – cu apărarea câștigi jocul, iar copiii m-au ascultat și au pus și ei preț pe faza defensivă. Dar cred că nu poate fi o apărare eficientă, fără un mijloc care să filtreze toate baloanele și un atac percutant, care să-i hărțuiască pe adversari.
Așa s-a format echipa mea de bază, după aceste principii – și vorbesc de linia de fundași Denis Tona, de Cristi Manole și de Ilie Ștefan, apoi de mijlocașii Răzvan Soare și Vlăduț Neamțu, cât și de atacanții Ion Filip și Rareș Petre, jucători care au semnat multe din succesele noastre, prin golurile marcate. Și încă ceva, echipa de bază, pe care am enunțat-o mai sus, n-ar fi putut realiza toate victoriile, dacă n-ar fi fost și rezervele, cei care i-au înlocuit pe titulari, pentru a menține prospețimea grupului: Ianis Posăceanu, Darius Soare, Sabin Sandu, Sebastian Pavăl, Robertin Stoica, Laurențiu Dinu, Antonio Anghel, Ciprian Anghel, Antonio Trancă, Eric Drăgan, Ionuț Vasile, Radu Anghel și Lucian Tincă, copii care au jucat de fiecare dată, mai mult sau mai puțin, în funcție de interesele echipei. Suntem pe locul doi la Under 13, cu 10 victorii, un egal și doar două înfrângeri, o linie de clasament chiar foarte bună.

Pentru anul care vine, am o surpriză frumoasă, pentru fotbaliștii mai mici, copii născuți între anii 2012/2014 – vom lăsa meciurile amicale în urmă și îi voi înscrie în campionatul județean. Am și aici câțiva jucători talentați, cum sunt portarul Dinu Ștefan, mijlocașul Geo Anghel, cât și atacanții Sebi Antonio și Andrei Olteanu. Însă cel mai înzestrat fotbalist la această grupă este, fără-ndoială, Luca Posăceanu, mai bun ca fratele său Ianis. Povestea spune că cei doi au moștenit talentul de la bunicul lor, care a fost fotbalist la Gloria Ologeni, în Prahova, apoi s-a dedicat meseriei de antrenor. Pe Luca îl am de doi ani, joacă fundaș stânga și, în ciuda faptului că este ceva mai mic de înălțime, toți cei care l-au văzut jucând au fost de părere că este un adevărat talent.

Prin urmare, Școala de Fotbal Eugen Nae a avut un an cu performanțe, ba chiar pot să spun că nu ne oprim aici, venim din urmă cu alte talente.

Stan Laurențiu,
Antrenor