Petrolul la maxim. Succes convingător cu FC Aninoasa

vin, 08 septembrie 2017

Petrolul Ploiești a obținut o victorie așteptată în meciul cu FC Aninoasa disputat în deschiderea etapei cu numărul trei din C3

Petrolul a oferit un spectacol de calitate pe stadionul Ilie Oană în prezența a 2500 de spectatori în preambulul rundei cu numărul trei din C3. Într-un joc fără istoric, desfășurat în compania unei echipe fără punct acumulat după trei etape, jucătorii antrenați de Octavian Grigore au câștigat la scor elocvent, 4-0. Oameni din toate compartimentele au contribuit la succes, marcatorii venind din toate liniile. Sergiu Arnăutu, din penalty, Jean Prunescu, Alex Puchea și Cosmin Lambru au adus a treia victorie din tot atâtea meciuri pentru Petrolul care are maximum de puncte, nouă, după primele trei jocuri disputate în campionatul Ligii a III-a.
FC Petrolul – FC Aninoasa 4-0 (2-0)
Stadion: Ilie Oană. Spectatori: 2500. Marcatori: S. Arnăutu (16, pen), Al. Puchea (37), J. Prunescu (58), C. Lambru (90+3).
FC Petrolul: M. Bolboaşă – R. Catană (80 Al. Ciocâlteu), J. Prunescu (cpt), G, Frîncu (65 N. Popescu), M. Velisar – M. Chindriş, P. Antoche – C. Lambru, Al. Puchea (73 Păun), T. Saim – Sg. Arnăutu (78 Vintilă). Antrenor: Octavian Grigore.
FC Aninoasa: Prisăceanu – Marina, Neaga, Pahonţu, Diţă (62 Năstase) – Dinu, Blaş – Călinescu, Maican (cpt) (60 Codroiu), Grigorescu (62 Rusu) – Radu (75 Leotescu). Antrenor: Cristian Bălaşa.
Au arbitrat: Marius Naidin (Piteşti) – Marian Mihai Ionescu (Suseni-Argeş) şi Lucian Tănase (Piteşti).
Observatori FRF: Mugurel Vădan și Victor Radu (ambii București).

Comments are closed.